L***** J***** P*** A************ P**
CondamnatÎn temeiul art. 585 alin 1 lit a Cod procedură penală, admite cererea formulată de către persoana privată de libertate Laszlo Jozsef actualmente deţinut în Penitenciarul Vaslui, privind contopirea pedepselor din sentinţa penală nr. 713/2018 a Judecătoriei Bacău şi sentinţa penală nr. 1226/2019 a Judecătoriei Bacău. Constată că, faptele din decembrie 2011, octombrie 2011, decembrie 2010, 25.11.2009 pentru care persoana privată de libertate a fost condamnată prin sentinţa penală nr. 713/29.03.2018 a Judecătoriei Bacău (modificată şi definitivă prin decizia penală nr.1114/05.11.2019 a Curţii de Apel Bacău), faptele din aprilie-mai 2010 pentru care a fost condamnată prin sentinţa penală nr. 1226/22.07.2019 a Judecătoriei Bacău definitivă prin decizia penală nr 12/09.01.2020 a Curţii de Apel Bacău) şi fapta pentru care a fost condamnată prin sentinţa penală nr. 602/08.08.2014 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 491 din 10.04.2014 a Curţii de Apel Bucureşti sunt săvârşite în stare de concurs real, prevăzut de art 33 lit a Cod penal din 1969, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. În temeiul art 5 Cod penal, constată că legea penală mai favorabilă privind contopirea pedepselor este Codul penal din 1969. I.În temeiul art 585 Cod procedură penală, descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare din sentinţa penală nr. 713/2018 a Judecătoriei Bacău, în pedepse componente, pe care le repune în individualitatea lor, astfel: 1)înşelăciune (sub forma autoratului), prev. de art. 215 alin. 1 şi 3 Codul penal din 1968 , la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare 2) înşelăciune (sub forma autoratului), prev. de art. 215 alin. 1 şi 3 din Codul penal din 1968 , la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare 3) înşelăciune (sub forma complicităţii), prev. de art. 26 din Codul penal din 1968 rap. la art. 215 alin. 1 şi 3 C.p. din Codul penal din 1968 cu aplicarea disp. art. 4 NCPEN şi art. 5 NCPEN la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare 4) tăinuire, prev. de art. 221 CPEN -1968, cu aplicarea art. 4 NCPEN şi art. 5 NCPEN. la pedeapsa de 1 an închisoare 5) tăinuire, prev. de art. 221 CPEN -1968, cu aplicarea art. 4 NCPEN şi art. 5 NCPEN. la pedeapsa de 6 luni închisoare 6) tăinuire, prev. de art. 221 CPEN -1968 , cu aplicarea art. 4 NCPEN şi art. 5 NCPEN la pedeapsa de 6 luni închisoare 7) tăinuire, prev. de art. 221 CPEN -1968 , cu aplicarea art. 4 NCPEN şi art. 5 NCPEN la pedeapsa de 6 luni închisoare 8) spor de 1 an închisoare. II.În temeiul art 585 Cod procedură penală, descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare din sentinţa penală nr. 1226/2019 a Judecătoriei Bacău, în pedepse componente, pe care le repune în individualitatea lor, astfel: 1)pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. 1 şi 2 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen 2)pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 602/08.08.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a Penală în dosarul nr. 7784/3/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 491/10.04.2014 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I Penală, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 257 alin 1 Cod penal din 1969 rap. la art 6 din Legea 78/2000. 3)sporul de 6 luni închisoare. În temeiul art. 36 alin. 1 rap. la art. 33 lit. a C. pen. şi 34 alin. 1 lit. b C. pen. 1969, art 5 Noul Cod penal, contopeşte pedepsele menţionate la punctele I. 1,2,3,4,5,6,7 şi II.1,2 în pedeapsa cea mai grea, respectiv de 2 ani şi 6 luni închisoare, pe care o sporeşte cu 1 an şi 6 luni închisoare, urmând ca persoana privată de libertate Laszlo Jozsef să execute pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani închisoare. În temeiul art. 71 C. pen. 1969 aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen. 1969 . Deduce din pedeapsa aplicată, durata reţinerii de 24 ore din 13.07.2012, durata arestării preventive din 21.08.2012 până la 12.12.2012 (conform sentinţei penale nr. 713/2018 a Judecătoriei Bacău), perioada executată de la 28.01.2013 la 15.07.2014 (dosarul nr. 7784/3/2013 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a Penală) şi 96 de zile considerate executate suplimentar conform art. 55/ din Legea nr. 254/2013 (pentru perioada 05.03.2013 – 15.07.2014) precum şi perioada executată de la 05.11.2019 la zi. Dispune retragerea mandatelor de executare emise în baza sentinţei penale nr. 713/2018 a Judecătoriei Bacău şi sentinţei penale nr. 1226/2019 a Judecătoriei Bacău şi emiterea unui nou mandat în baza prezentei hotărâri, la data rămânerii definitive a acesteia. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţelor penale anterior menţionate. În baza art. 275 alin 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Suma de 313 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu (av. Ţarălungă Vlad Andrei, delegaţie nr. 197/2020) va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.04.2020.
Hotarare 566/2020 din 15.04.2020Amână pronun?area la data de 15.04.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.04.2020Stabileşte pronun?area la data de 02.04.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.03.2020în vederea solicitării s.p. menţionate în situaţia juridică
Incheiere de sedinta din 19.02.2020