R********* B*** S*
PetentS****** V******
IntimatA**** M***** A*****
IntimatAdmite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de reclamantă. În baza art. 29 alin. (4) din Legea 47/1992 sesizează Curtea Constituţională în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a articolului unic al Legii nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile, dispoziţie ce încalcă art. 1 alin. (5), 21, 53, 124, 147 alin. (5) şi 148 din Constituţie. Admite contestaţia formulată de reclamanta R********* B*** S* în contradictoriu cu pârâţii S****** V****** şi Alexe Mircea-Adrian. Constată că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a procedurii prevăzute de Legea 77/2016, pârâţii fiind repuşi în situaţia anterioară comunicării notificării nr. 1091/16.11.2020. Obliga pârâţii la plata către reclamanta a sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentând taxă de timbru. Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare în ceea ce priveşte soluţia acordată contestaţiei, cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 19.03.2021.
Hotarare 3657/2021 din 19.03.2021Amâna pronunţarea la data de 19.03.2021. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05.03.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.03.2021