K**** S******
InculpatÎn temeiul prevederilor art. 346 alin. 1 Cod Procedură Penală constată că Judecătoria Tg-Mureş este competentă din punct de vedere material şi teritorial în ceea ce priveşte judecarea prezentei cauze. În temeiul prevederilor art. 346 alin. 1 Cod Procedură Penală constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în ce priveşte dosarul penal nr. 6239/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Mureş, în care s-a emis Rechizitoriul din data de 28.02.2020 privind pe inculpatul K S, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană în timp ce exercitarea dreptului de a mai conduce i-a fost suspendată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. 2 din Codul Penal. Dispune începerea judecă?ii în cauza privind pe inculpatul K S, după rămânerea definitivă a prezentei încheieri urmând a se stabili primul termen de judecată în ?edin?ă publică. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 9 iulie 2020.
Incheierefinalacamerapreliminara679/2020 din 09.07.2020