R*** S*****
Reclamant ReclamantS******* C***** J******* D* U****** C**********
Pârât PârâtAdmite cererea, având ca obiect completare dispozitiv, formulată de reclamanta R.S., în contradictoriu cu pârâtul S.C.J.U.C.N.,şi, în consecinţă: Dispune completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 2591/CC/08.03.2021, pronunţată în dosarul nr. 27252/211/2019*în sensul că: Dispune obligarea pârâtului la plata către reclamanta a sumei de 1150 cheltuieli de judecată în apel, din care 100 de lei reprezintă taxă de timbru şi 1050 lei onorariu de avocat. Ia act de solicitarea reclamantei privind solicitarea onorariului de avocat din primul ciclu procesual pe cale separată. Executorie Cu apel în 30 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor a soluţiei, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 29.04.2021.
Hotarare din 29.04.2021Admite în parte cererea cu valoare redusă formulată de reclamanta R.S., în contradictoriu cu pârâtul S.C.J.U. C.-N. Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 7500 de lei precum şi dobânda legală aferentă acestei sume calculată de la data de 14.11.2019 până la momentul achitării efective a acestei sume. Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata dobânzii legale aferente perioadei 25.03.2019-13.11.2019. Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 1150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, compusă din 200 de lei reprezentând taxă de timbru şi 950 lei onorariu avocat. Executorie. Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Cluj-Napoca. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor a soluţiei, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 08.03.2021.
Hotararecameraconsiliu2591/2021 din 08.03.2021Amana pronunţarea hotararii pentru data de 08.03.2021, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.03.2021Amana pronunţarea hotararii pentru data de 01.03.2021, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.02.2021