E***** N******
InculpatR*** M****
Parte civilăS******** D* A******** A* J*** B****
Parte civilăCondamnă pe inculpatul E***** N******, la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare pentru savârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 188, alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 396, alin. 10 C. proc. pen. În baza art. 67, alin. 1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b C. pen. (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). În temeiul art. 66, alin. 1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66, alin. 1 lit. a şi b C.pen., în condiţiile prevăzute de art. 65, alin. 1 şi alin. 3 C. pen. În temeiul art. 399, alin. 1 C. proc. Pen. cu referire la art. 362, alin. 2 C. proc. Pen., raportat la art. 208, alin. 4 C. proc. Pen. menţine măsura arestării preventive a inculpatului E***** N******, dispusă prin Încheierea nr. 106/Î/2020 din data de 23.09.2020 a judecatorului de drepturi şi libertaţi din cadrul Tribunalului Bacău în dosarul nr. 2245/110/2020, în baza căreia a fost emis Mandatul de Arestare Preventivă nr. 46/UP/23.09.2020. În temeiul art. 404, alin. 4, lit. a C. proc. Pen. raportat la art. 72 C. pen. compută din durata pedepsei închisorii aplicată prin prezenta inculpatului E***** N******, durata reţinerii pentru 24 de ore de la data de 23.09.2020 şi în continuare a arestării preventive de la data de 23.09.2020 la zi. În baza art. 5, alin. 5 şi art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul E***** N******, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, urmând ca, în temeiul art. 5, alin. 5 din Legea nr. 76/2008, acesta să fie informată că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului său genetic. În temeiul art. 162, alin. 3 C. proc. pen. dispune păstrarea, până la soluţionarea definitivă a cauzei, a mijloacelor materiale de probă ridicate cu ocazia cercetărilor, aflate şi înregistrate la poziţia 47/CD în Registrul de corpuri delicte din cadrul Tribunalului Bacău conform procesului verbal din data de 19.11.2020 (f. 7 d.i.), urmând ca la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri bunurile aflate în plicurile nr. 1 şi nr. 6 să fie restituite succesorilor victimei Lupu Vasile, iar celelalte urmând a fi conservate sau distruse în condiţiile legii. În temeiul art. 112, alin. 1, lit. b şi alin. 3 C. pen. dispune confiscarea specială de la inculpat a sumei de 50 lei reprezentând contravaloarea cosorului folosit la săvârşirea infracţiunii şi care aparţine victimei. În baza art. 397 alin. 1 C. proc. pen. raportat la art. 19 şi art. 25, alin. 1 C. proc. pen., art. 1349, alin. 1 şi 2, art. 1357, 1381, 1385-1386, art. 1390, 1392 Cod civil admite în parte acţiunea civilă şi obligă pe inculpatul E***** N****** la plata către partea civilă R*** M**** a sumei de 2.572 lei cu titlu de daune materiale şi a echivalentului în lei din ziua plăţii al sumei de 10.000 euro cu titlu de daune morale. Ia act că Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bacău nu s-a constituit parte civilă în cauză. În temeiul art. 276, alin. 1 C. proc. pen. admite cererea formulată şi dispune obligarea inculpatului E***** N****** la plata către partea civilă R*** M**** a sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând contravaloarea onorariului de avocat achitat de aceasta. În temeiul art. 272 C. proc. Pen. şi art. 274, alin. 1 C. proc. Pen., obligă pe inculpatul E***** N****** la plata către stat a sumei de 1.897 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 897 lei aferentă urmăririi penale şi suma de 1.000 lei în cursul judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.03.2021.
Hotarare 76/2021 din 11.03.2021Termen la data de 11.03.2021, ora 12,00, complet C2, pentru a se pronunţa asupra cererii de schimbare a încadrării juridice.
Incheiere de sedinta din 18.02.2021Termen la data de 18.02.2021, ora 13,00, complet C2, pentru audierea martorului.
Incheiere de sedinta din 11.02.2021Termen la data de 11.02.2021, ora 11,00, complet C2, pentru audierea martorilor.
Incheiere de sedinta din 14.01.2021