L**** O***** I***** I*********
ReclamantD*** C****
PârâtAdmite cererea formulată de lichidatorul judiciar, L**** O***** I***** I*********( cu sediul) al debitorului în insolven?ă MBS S.R.L.(cu sediul) în contradictoriu cu pârâtul, D.C (cu domiciliul) ?i, în consecin?ă Obligă pârâtul să acopere pasivul debitorului în insolven?ă, MBS S.R.L.(cu sediul)respectiv, să plătească suma de 100.362 lei. Obligă pârâtul să plătească cheltuielile efectuate în procedura de insolven?ă a debitorului. Cu drept de apel în termen de 7 de zile de la comunicarea hotărârii, realizată prin publicare în Buletinul procedurilor de insolven?ă. Pronun?ată la data de 29 iunie 2020, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Hotarare 192/2020 din 29.06.2020Amână pronunţarea la data de 29/06/2020, iar în temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, prin prisma art. 342 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, stabileşte că pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.06.2020Amână pronunţarea la data de 25/06/2020, iar în temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, prin prisma art. 342 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, stabileşte că pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Stabileşte în sarcina reclamantului să depună la dosar concluzii scrise până la data pronunţării.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.06.2020Suspendat de drept pe durata stării de urgenţă, în temeiul art. 42 alin. (6) din Decretul nr. 195/2020, fără efectuarea vreunui act de procedură.