A******** D******* G******* R******** A F********* P****** B********
ReclamantŢ***** R*****
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 352 lei, reprezentând prejudiciu adus bugetului de stat, rezultat din fapta săvârşită la data de 22.09.2018, conform dosarului de urmărire penală nr. 7421/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a obligaţiilor fiscale accesorii, calculate începând cu data de 23.09.2018 (ziua imediat următoare termenului de scadenţă reprezentat de data săvârşirii faptei) şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv. Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la data comunicării, cererea urmând a se depune la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 11 martie 2021.
Hotarare 3256/2021 din 11.03.2021În vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă, amână judecarea cauzei la data de 11.03.2021.
Incheiere de sedinta din 18.02.2021