M**** D***** I***
PetentI** A**** P****** T*********
IntimatAdmite plângerea contravenţională formulată de petentul M**** D***** I*** în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI ARGEŞ – POLIŢIA TOPOLOVENI. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzilor contravenţionale în cuantum de 290 lei ?i în cuantum de 290 lei, dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria PAGW nr.0325562/28.09.2020 cu sancţiunea avertismentului pentru fiecare contraven?ie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul şi motivele se depun la Judecătoria Topoloveni. Pronunţată, azi data de 27.05.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 586/2021 din 27.05.2021În temeiul art.131 Cod procedură civilă, raportat la art. 94 pct. 3 şi art.32 din OG 2/2001, instanţa constată că este competentă general, material şi teritorial să judece cauza. În temeiul art.238 Cod procedură civilă, în raport de obiectul cauzei şi probele ce se solicită a fi încuviinţate, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la două termene de judecată. Încuviinţează petentului proba cu înscrisuri şi proba testimonială. Pune în vedere petentului să prezinte martorul la următorul termen de judecată în vederea audierii, sub sancţiunea decăderii din probă. Amână cauza la data de 27.05.2021. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Martie 2021.
Incheiere de sedinta din 25.03.2021