S*** G** M***** D*****
InculpatS****** A********
Parte civilăÎn baza art. 193 alin.1, 2 C.pen. cu aplic. art. 396 alin.10 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul SAVA MARIUS DANIEL la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. (faptă comisă la 23.07.2017) În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, termen stabilit în condiţiile art. 92 C. pen. şi care curge de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. În baza art. 93 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere obligă inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov, la datele stabilite de această instituţie; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii ?i documente de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. În baza art. 93 alin.2 lit. b C.pen. impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate În baza art. 93 alin. 3 C. pen. pe durata termenului de supraveghere impune inculpatului obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Vidra sau în cadrul Primăriei comunei Jilava, pe o perioadă de 90 de zile, în condiţiile art. 57 din Legea nr. 253/2013. Un exemplar al prezentei sentinţe se comunică Serviciului de Probaţiune Ilfov În baza art. 404 alin. 2 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. a căror nerespectare are drept urmare revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 112 alin.1 lit.b, alin. 5 C.pen. dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 50 lei reprezentând contravaloarea instrumentului tip ,,box’’ folosit la săvârşirea infracţiunii şi care nu a fost găsit. În baza art. 25 şi 397 Cod procedură penală cu referire la art. 1 357 C.civ. admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă S****** A******** si obligă pe inculpat la plata către aceasta a sumei de 5 000 lei cu titlu de daune morale. În baza art. 276 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata de cheltuieli de judecată către partea civilă pentru suma de 1 000 lei (onorariu avocat) . În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă la plata de cheltuieli judiciare în favoarea statului pe inculpat pentru suma de 2 000 lei . Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 18.02.2021.
Hotarare 407/2021 din 18.02.2021