O****** N******* A* R********** C********* - O****** R********** C********* D* P* L**** T********* B*******
ReclamantI********* M********** S******** & S******* S*****
PârâtAdmite cererea având ca obiect „dizolvare societate” formulată de către reclamantul Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, cu sediul în municipiul Bucureşti, Bulevardul Unirii, nr. 74, sector 3 - Oficiul Registrului Comerţului Botoşani, cu sediul procesual ales în municipiul Botoşani, strada Victoriei, nr. 30, judeţul Botoşani, în contradictoriu cu pârâta societatea Industrial Maintenance Solutions & Services SRL. Dispune dizolvarea pârâtei soc. Industrial Maintenance Solutions & Services SRL. Dispune înregistrarea în registrul comerţului a menţiunii de dizolvare şi efectuarea formalităţilor de comunicare şi publicitate a prezentei hotărâri în condiţiile art. 237 alin.(3) din Legea nr. 31/1990. Executorie. Cu drept de apel care se depune la Tribunalul Botoşani în termen de 30 de zile de la efectuarea publicităţii prevăzute de art. 237 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 31/1990. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 402 din Codul de procedură civilă, la data de 23.06.2020.
Hotararecameraconsiliu50/2020 din 23.06.2020Suspendat de drept în baza art. 42 alin. (6) din Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195/2020.