M******* P********
ReclamantG**** R****** A******** S* C* S***** A*** A***** I**** M***** S*****
PârâtT****** I*** N******
Intervenient FORTATAdmite în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, formulate de către reclamantul ***, în contradictoriu cu pârâta ***. şi cu intervenientul forţat ***. Obligă pârâta *** la plata către reclamantul *** a sumei de 4.574 lei, reprezentând debit principal. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 2.825 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, în cuantum de 325 lei, onorariu avocaţial, în cuantum de 1500lei, onorariu expert, în cuantum de 1.000 lei. Respinge, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Constanţa, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 12.11.2021.
Hotarare 12689/2021 din 12.11.2021Amână pronunţarea la data de 12.11.2021, pentru când pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 29.10.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.10.2021Amână pronunţarea la data de 29.10.2021, când pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform alin. (2) al art. 396 C. proc. civ. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14.10.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.10.2021se va stabili taxa de timbru
Incheiere de sedinta din 19.08.2021se emite adresă către expertul nou desemnat
Incheiere de sedinta din 13.05.2021se revine cu adresă către expert
Incheiere de sedinta din 11.03.2021se revine cu adresă către expert
Incheiere de sedinta din 17.12.2020se vor administra probele
Incheiere de sedinta din 08.10.2020