Dosar 2767/55/2020 din 20.02.2020

ucidere din culpă (art.192 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2767/55/2020
Data dosar:
20.02.2020
Instanta:
Judecătoria Arad
Departament:
Sectia penala
Obiect:
ucidere din culpă (art.192 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 08.02.2021 la ora 08:30

    Complet: P06-sup
  • Condamnare

    În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpata K****** M**** la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. În temeiul dispoziţiilor art. 67 Cod penal, aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi i) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a conduce autovehicule, pe o perioadă de 2 (doi) ani. Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal, interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi i) Cod penal. În temeiul dispoziţiilor art. 91 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatei, pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, stabilit în condiţiile art. 92 Cod penal. Conform art. 68 alin. 1 lit. b) Cod penal, pedeapsa complementară aplicată inculpatei se execută de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În temeiul dispoziţiilor art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Arad, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul dispoziţiilor art. 93 alin. 2 lit. b) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatei să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Arad sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 94 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c) - e) Cod penal, se comunică Serviciului de Probaţiune Arad. În temeiul dispoziţiilor art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, impune inculpatei să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Consiliului Local al Municipiului Arad sau Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, pe o perioadă de 60 (şaizeci) de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. 4 Cod penal, atenţionează inculpata să adopte o conduită corespunzătoare pe viitor. În baza art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, prevăzute de art. 96 Cod penal. În baza art. 397 Cod procedură penală raportat la art. 25 şi art. 86 Cod procedură penală şi art. 1357 şi urm. Cod civil, admite în parte acţiunea civilă exercitată de părţile civile Ş***** M****** Dorina şi Ş***** D****** Florin, şi, în consecinţă, obligă partea responsabilă civilmente Asigurarea Românească – ASIROM Vienna Insurance Group S.A. (cu sediul în Bucureşti, Bd. Carol I, nr. 31-33, sector 2) la plata următoarelor sume de bani: - 4.988,2 lei, reprezentând daune materiale şi 75.000 lei, reprezentând daune morale, către partea civilă Ş***** D****** Florin, precum şi a penalităţilor de întârziere prev. de art. 21 din Legea nr. 132/2017; - 75.000 lei, reprezentând daune morale, către partea civilă Ş***** M****** Dorina, precum şi a penalităţilor de întârziere prev. de art. 21 din Legea nr. 132/2017. Respinge restul pretenţiilor civile formulate de părţile civile, ca neîntemeiate. În baza art. 276 Cod procedură penală, obligă partea responsabilă civilmente Asigurarea Românească – ASIROM Vienna Insurance Group S.A. la plata către fiecare din părţile civile Ş***** M****** Dorina şi Ş***** D****** Florin la plata a câte 2.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare efectuate – onorariu avocaţial. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpata la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 08 februarie 2021.

    Hotarare 271/2021 din 08.02.2021
  • Sedinta din data de 25.01.2021 la ora 08:30

    Complet: P06-sup
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 08.02.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.01.2021
  • Sedinta din data de 12.01.2021 la ora 11:30

    Complet: P06-2021
  • Amână pronunţarea

    Stabileşte termen de pronunţare la data de 25.01.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.01.2021
  • Sedinta din data de 24.11.2020 la ora 11:00

    Complet: P06-2020
  • Amână cauza

    T: 12.01.2021, ora 11:30, în vederea audierii martorei.

    Incheiere de sedinta din 24.11.2020
  • Sedinta din data de 13.10.2020 la ora 10:30

    Complet: P06-2020
  • Amână cauza

    T: 24.11.2020, ora 11:00, în vederea audierii martorilor încuviinţaţi în cauză.

    Incheiere de sedinta din 13.10.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD