Ş***** G********* P*********** C****** H******* P*** R*********** L****
PârâtS********* S**** H**** B****** P*** R*********** L**** R*** A*****
ReclamantAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul Sindicatul ”Spiru Haret” Braşov în numele membrilor de sindicat: Banu Georgeta Mioara – împotriva pârâtului Şcoala Gimnazială ”Prof. Dr. Ioan Cerghit” Hârseni şi, în consecinţă: Obligă pârâtul la calculul şi plata diferenţelor de drepturi salariale cuvenite membrilor de sindicat, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale încasate şi cele cuvenite pentru îndeplinirea funcţiei de personal didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control prin aplicarea majorării/creşterii de 25% la salariul de bază în plată deţinut, efect al obţinerii gradaţiei de merit prin concurs, pe toată perioada cât sunt îndeplinite condiţiile pentru acordarea acestui drept şi a menţinerii dispoziţiilor legale care instituie acordarea majorării salariale acordate anterior, sume ce urmează să fie actualizate cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective, după cum urmează: - pentru Banu Georgeta începând cu data de 01.01.2018; - pentru Manta Lenuţa Mirela începând cu data de 01.09.2018 Obligă pârâta la plata dobânzii legale penalizatoare la aceste drepturi, calculate de la data scadenţei şi până la data plăţii efective. Respinge restul pretenţiilor. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 04.03.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei în conformitate cu prevederile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Hotarare 265/2021 din 04.03.2021Amânare de pronunţare pentru data de 04.03.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.02.2021Amânare de pronunţare pentru data de 18.02.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.02.2021