Dosar 27740/325/2020 din 26.10.2020

modificări acte constitutive persoane juridice


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 27740/325/2020
Data dosar:
26.10.2020
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
modificări acte constitutive persoane juridice
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 24.11.2020 la ora 13:00

    Complet: C1C
  • Admite cererea

    Admite cererea formulată de petenta, având ca obiect modificare acte constitutive. Încuviinţează modificările intervenite în actele constitutive ale asociaţiei petente, conform actului adiţional la statutul actualizat al asociaţiei, autentificat sub nr. 500/ 22.10.2020, de Biroul Individual Notarial Sică Silvia, astfel, consiliul director al asociaţiei este alcătuit din: Ia act de retragerea din calitatea de membru al asociaţiei a domnului S.V., precum şi de retragerea din calitate de preşedinte al asociaţiei al domnului O.T.G. Dispune înscrierea modificărilor astfel survenite, în Registrul Special - Asociaţii aflat la grefa Judecătoriei Timişoara. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronun?are, care se va depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată în şedinţa publică din data de 24.11.2020.

    Hotararecameraconsiliu13199/2020 din 24.11.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD