P*** N* A*****
InculpatÎn baza art.396 alin.1 şi 2 C.proc.pen., raportat la art.335 alin.2 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin.10 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul POPA ADRIAN, la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” . În baza art.396 alin.1 şi 2 C.proc.pen., raportat la art.336 alin.1 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin.10 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul POPA ADRIAN la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”. În baza art.38 C.pen., constată că faptele sunt concurente. În baza art. 39 lit.b C.pen., contopeşte cele două pedepse şi condamnă pe inculpatul POPA ADRIAN la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 3 luni închisoare, formată din pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care se adaugă un spor de 3 luni închisoare, reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă stabilită (9 luni închisoare). În baza art.91 alin.1 şi 2 C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei rezultante sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, calculat conform prevederilor art. 92 alin.2 C.pen. În baza art. 93 alin.1 C. pen., obligă condamnatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a)să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Mehedinţi, la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c)să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d)să comunice schimbarea locului de muncă; e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 alin.2 lit.a, b şi d C.pen., impune condamnatului următoarele obligaţii: -să urmeze un curs de calificare profesională; -să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Mehedinţi sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate; -să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei. În baza art.93 alin.3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul unităţilor din subordinea Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinţi sau în cadrul Primăriei Comunei Gârla Mare, judeţul Mehedinţi, pe o perioadă de 90 de zile. În baza art. 91 alin.4 C. pen., atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art.96 C.pen. conform cărora, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei. În baza art.398 C.proc.pen, raportat la art. 274 C.proc.pen., obligă condamnatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care 400 lei din faza de urmărire penală şi 100 lei din faza camerei preliminare şi faza de judecată. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.03.2021, la Judecătoria Vânju Mare, jud.Mehedinţi.
Hotarare 57/2021 din 17.03.2021