S***** G*******
InculpatP******** D* P* L**** J********** M****
IntimatP************ P***** A***
PetentÎn baza art. 278 alin. 1 Cod de procedură penală, dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 50/2021 emis de Judecătoria Mizil, în baza sentinţei penale nr. 28/31.03.2021 a Judecătoriei Mizil, îndreptată prin încheierile din datele de 20.04.2021, respectiv 11.05.2021, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1019/19.10.2021 a Curţii de Apel Ploieşti, în sensul că pedeapsa aplicată inculpatului este de 1 an şi 4 luni de închisoare, iar nu de 1 an şi 6 luni închisoare, aşa cum în mod eronat s-a menţionat. Pronunţată în şedinţă camerei de consiliu, astăzi, 28.10.2021. Cu apel în termen de 10 de zile de la comunicarea minutei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 28.10.2021.
Incheiere indreptare eroare materiala din 28.10.2021Admite sesizarea din oficiu privind îndreptarea de eroare materială. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în practicaua încheierii de îndreptare eroare materială pronunţate în data de 20.04.2021în dosarul nr.2776/259/2020 în legătură cu sentinţa penală nr.28 pronunţată în data de 31.03.2021 de Judecătoria Mizil în dosarul nr. 2776/259/2020 în sensul că „ data şedinţei de cameră de consiliu este 20.04.2021 în loc de 04.07.2018 cum din eroare a afost menţionat iar numărul de dosar este 2776/259/2020 în loc de „ 1859/259/2018„cum din eroare a fost menţionat. Cu apel în termen de 10 de zile de la comunicarea minutei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 11.05..2021.
Incheiere indreptare eroare materiala din 11.05.2021Admite sesizarea din oficiu privind îndreptarea de eroare materială . Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta şi dispozitivul sentinţei penale nr.28 pronunţată în data de 31.03.2021 de Judecătoria Mizil în dosarul nr. 2776/259/2020 în sensul că „ În temeiul art.38 şi art.39 lit.b Cod pen contopeşte cele două pedepse aplicate prin prezenta sentinţă cu pedeapsa de 10 luni închisoare la care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală nr.137/10.12.2019 pronunţată de Judecătoria Mizil în dosarul nr. 1745/200/2019 şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte două pedepse, respectiv un spor de 6 luni urmând ca inculpatul să execute în regim de detenţie o pedeapsă finală de 1 an şi 4 luni închisoare„ în loc de „ În temeiul art.44 alin.1 Cod pen rap la art.38 şi art.39 lit.b Cod pen contopeşte cele două pedepse aplicate prin prezenta sentinţă cu pedeapsa de 10 luni închisoare la care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală nr.137/10.12.2019 pronunţată de Judecătoria Mizil în dosarul nr. 1745/200/2019 şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte două pedepse, respectiv un spor de 6 luni urmând ca inculpatul să execute în regim de detenţie o pedeapsă finală de 1 an şi 6 luni închisoare. „cum din eroare a fost menţionat. Cu apel în termen de 10 de zile de la comunicarea minutei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 20.04.2021.
Incheiere indreptare eroare materiala din 20.04.2021În temeiul dispoz art.336 alin.1 Cod penal cu aplic art.38 alin.2 Cod pen şi art. 396 alin.2 şi 10 din C. proc. pen. condamnă pe inculpatul S***** G******* la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului prev. şi ped.de art.336 alin.1 C.pen (faptă comisă la data de 03.05.2020). În baza art. 67 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În baza art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal, s-a aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b şi i Cod penal, a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară, pedeapsă accesorie ce se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată; În baza art.335 alin.1 Cod penal cu aplic art.38 alin.2 Cod pen şi art. 396 alin. 10 din C. proc. pen. condamnă pe inculpatul S***** G******* la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere prev. şi ped.de art.335 alin.1 C.pen(faptă comisă la data de 03.05.2020). În baza art. 67 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În baza art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b şi i Cod penal, a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară, pedeapsă accesorie ce se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art.88 alin.3 Cod pen revocă beneficiul amânării aplicării pedepsei de 10 luni închisoare închisoare la care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală nr.1004/16.11.2017 pronunţată de Judecătoria Buzău în dosarul nr.9389/200/2017 şi dispune executarea acestei pedepse. În temeiul art.44 alin.1 Cod pen rap la art.38 şi art.39 lit.b Cod pen contopeşte cele două pedepse aplicate prin prezenta sentinţă cu pedeapsa de 10 luni închisoare la care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală nr.137/10.12.2019 pronunţată de Judecătoria Mizil în dosarul nr. 1745/200/2019 şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte două pedepse, respectiv un spor de 6 luni urmând ca inculpatul să execute în regim de detenţie o pedeapsă finală de 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art. 45 alin. 3 lit. a Cod procedură penală, aplică inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a, b şi i Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 45 alin. 5 cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b şi i Cod penal, a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară, pedeapsă accesorie ce se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul dispoz art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă inculpatul S***** G******* la plata sumei de 450 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat atât în faza de urmărire penală cât şi în faza judecăţii. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31.03.2021.
Hotarare 28/2021 din 31.03.2021AMP 31.03.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.03.2021Pentru depunerea înscrisurilor în circumstanţiere, termen 17.03.2021 - ora 12.00
Incheiere de sedinta din 27.01.2021