Dosar 2776/290/2020 din 23.06.2020

falsul în declaraţii (art.326 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2776/290/2020
Data dosar:
23.06.2020
Instanta:
Judecătoria Reșița
Departament:
Civil - Penal
Obiect:
falsul în declaraţii (art.326 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.12.2020 la ora 09:00

    Complet: C1 P
  • Condamnare

    I. În baza art. 396 alin. 1, alin. 2 C. pr. pen., cu aplicarea art. 374 alin. 4 raportat la art. 396 alin. 10 C. pr.pen., condamnă pe inculpatul SFERCOCI TIBERIU OCTAVIAN, la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de înşelăciune, prev. de art. 32 rap. la art. 244 alin. 1 cod penal, cu aplicarea art. 77 alin. 1, litera g) cod penal. În baza art. 67 alin. 1 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se va executa în cazul anulării sau revocării suspendării executării pedepsei principale. II. În baza art. 396 alin. 1, alin. 2 C. pr. pen., cu aplicarea art. 374 alin. 4 raportat la art. 396 alin. 10 C. pr.pen., condamnă pe inculpatul SFERCOCI TIBERIU OCTAVIAN la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, prev. de art. 326 cod penal, cu aplicarea art. 77 alin. 1, litera g) cod penal. În baza art. 67 alin. 1 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se va executa în cazul anulării sau revocării suspendării executării pedepsei principale. În baza art. 38 alin. 1 şi art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 9 (nouă) luni închisoare, la care se adaugă un spor de 3 (trei) luni închisoare, reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă, inculpatul urmând a fi condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 (un) an închisoare. În baza art. 45, alin. 3, litera a, rap. la 67 alin. 1 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 45 alin. 5, rap. la art. 65 alin. 1 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se va executa în cazul anulării sau revocării suspendării executării pedepsei principale. În baza art. 91 Cod pen., dispune suspendarea executării pedepsei de 1 (un) an închisoare sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 (trei) ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod pen, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 93 alin. 1 Cod pen., obligă inculpatul, ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Caraş-Severin la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod pen. impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de probaţiune Caraş-Severin sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Reşiţa sau în cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin, pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare. În baza art. 68 alin. 1 lit. b Cod pen., executarea pedepselor complementare începe de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. În baza art. 91 alin. 4 Cod pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 274 alin. 1 Cod pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică azi, 29.12.2020.

    Hotarare 368/2020 din 29.12.2020
  • Sedinta din data de 17.12.2020 la ora 12:10

    Complet: C1 P
  • Amână pronunţarea

    În baza art. 391 alin. (1) Cod proc.pen., deliberarea şi pronunţarea vor avea loc la data de 29.12.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.12.2020
  • Sedinta din data de 19.11.2020 la ora 11:15

    Complet: C1 P
  • Amână cauza

    pentru pregătire apărare.

    Incheiere de sedinta din 19.11.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD