M****** C******* M*****
InculpatA********* 1
Parte vătămatăS******* M******** C********
Parte civilăS******* J******* D* U****** P******
Parte civilăÎn temeiul art.348 Cod pr.pen. rap. la art.207 alin.2 si 4 Cod pr.pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului M****** C******* M***** - trimis in judecata pentru săvârşirea infracţiunii de viol, în stare de recidivă, prev şi ped de art 218 al 1, cu aplic art 41 Cp, în prezent aflat în Penitenciarul Mioveni. În temeiul art.348 Cod pr.pen. rap. la art.207 alin.2,4 Cod pr.pen. menţine măsura arestării preventive a inculpatului M****** C******* M*****, urmând ca aceasta să fie verificată din nou cel târziu la data de 31.07.2020. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. În baza art. 346 alin. (1) Cod procedură penală. Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung din data de 29.05.2020 în dosarul nr. 2858/P/2019, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală privind pe inculpatul M****** C******* M***** trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de viol, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 218 al 1, cu aplic art 41 Cp. Dispune începerea judecăţii. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Face aplicarea art. 407 Cod de procedură penală Pronunţată în Camera de Consiliu azi, 03.07.2020, ora 10:55.
Incheiere finala dezinvestire din 03.07.2020