I*** E*****
ReclamantI*** A**************
ReclamantT**** M******
PârâtIa act de renunţarea la judecată a acţiunii civile formulată de reclamantele I*** E***** în contradictoriu cu pârâtul T**** M******. Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Curtea de Argeş. În conformitate cu dispoziţiile art. 402 Cod procedură civilă, pronunţarea hotărârii se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, azi 08 Aprilie 2021, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 425/2021 din 08.04.2021Amână pronunţarea la data de 8 aprilie 2021. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23 martie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.03.2021Constantă că Judecătoria Curtea de Argeş este competentă general, material şi teritorial pentru a soluţiona cauza de faţă. Estimează durata necesară pentru cercetarea procesului ca fiind de trei luni, cu posibilitate de reconsiderare. Încuviinţează pentru reclamante proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtului ?i proba testimonială cu martorul Butaru Vasile, iar pentru pârât, proba cu înscrisuri şi cu planşe foto, proba cu interogatoriul reclamantelor şi proba testimonială cu martorii Stoica Silviu şi Mica Gheorghe. Pune în vedere părţilor să depună la dosar interogatoriile, sub sancţiunea decăderii din probă. Pune în vedere pârâtului să se prezinte la termenul de judecată următor pentru administrarea probei cu interogatoriu, sub sancţiunea aplicării dispoziţiilor art. 358 Cod procedură civilă. Dispune citarea reclamantelor cu menţiunea prezentării la interogatoriu, sub sancţiunea aplicării dispoziţiilor art. 358 Cod procedură civilă. Dispune citarea martorilor Stoica Silviu şi Mica Gheorghe. Ia act că reclamantele vor prezenta martorul Butaru Vasile necitat. Pârâtul are termenul de judecată în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 23 martie 2021, ora 12:00. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08 decembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 08.12.2020