S*** G****
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1, 2 şi 10 C. pr.pen. condamnă pe inculpatul S*** G**** , pentru săvârşirea infracţiunii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influen?a alcoolului, prev. de art. 336 alin.1 C.p., la pedeapsa 1 an şi 4 luni închisoare. În temeiul art. 91 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani. În temeiul art. 93 alin. 1 C. pen., impune inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Mureş, la datele fixate de acesta, b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 94 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Mureş. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b C. pen., impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Mureş. În temeiul art. 93 alin. 3 C. pen., impune inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 80 zile, la una dintre următoarele două instituţii: Primăria comunei Găeşti sau Primăria comunei Livezeni, în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. 2 C. proc. pen. şi ale art. 52 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, instituţie ce urmează a fi desemnată de către Serviciul de Probaţiune Mureş după evaluarea inculpatului. În baza art. 404 alin. 2 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. }n baza art.114 alin.1, lit.b) rap la art. 97 alin.1 lit. c), alin.5 din OUG nr.195/2002, dispune comunicarea prezentei sentinţe de condamnare la IPJ Timiş-Serviciul Rutier, în vederea anulării permisului de conducere al inculpatului. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 1.300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 500 lei reprezentând cheltuieli efectuate în cursul urmăririi şi 800 de lei în cursul judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.04.2021.
Hotarare 1314/2021 din 27.04.2021amana pronuntarea pentru data de 27.04.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.04.2021amana judecarea cauzei si acorda termen de judecata la data de 13.04.2021, pentru cand se dispune efectuarea unei note telefonice cu aparatorul inculpatului pentru trimiterea in original a inscrisului autentic notarial existent la dosar.
Incheiere de sedinta din 30.03.2021amana judecarea cauzei si acorda termen de judecata la data de 30.03.2021, pentru cand se citeaza inculpatul cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 02.03.2021amana judecarea cauzei si acorda termen de judecata la data de 02.03.2021, pentru cand se citeaza inculpatul la adresa unde acesta locuieste efectiv.
Incheiere de sedinta din 02.02.2021