p********** C* L***** C******
InculpatI. 1. În baza art. 396 alin. 1, 2 şi 10 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul plt. CIOBANU LELIAN CĂTĂLIN din cadrul U.M. 01043 Craiova la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art. 250 alin. 1 C.pen. 2. În baza art. 396 alin. 1, 2 şi 10 C.pr.pen. condamnă pe acela?i inculpat la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de acces ilegal la un sistem informatic, prev. de art. 360 alin. 1 şi 3 C.pen. 3. Conform art. 38 alin. 1 C.pen. constată că faptele săvârşite de inculpat se află în concurs real şi, în temeiul art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din cea de a doua pedeapsă, respectiv 3 (trei) luni închisoare, în final aplicând inculpatului pedeapsa principală rezultantă de 2 (doi) ani ?i 3 (trei) luni închisoare. 4. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 (trei) ani, conform dispoziţiilor art. 92 C.pen. În baza art. 93 alin. 1 C.pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Olt, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. 4. În baza art. 93 alin. 2 lit. b C.pen. impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: - să frecventeze programele de reintegrare socială stabilite de consilierul de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, derulate de către Serviciul de Probaţiune Olt sau organizate în colaborare cu instituţiile din comunitate. 5. În baza art. 404 alin. 2 C.pr.pen. şi art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare în cadrul uneia dintre următoarele instituţii: Consiliul Local Slatina, Direc?ia Administrare Patrimoniu, judeţul Olt/Spitalul Jude?ean de Urgen?ă Slatina, judeţul Olt, la alegerea consilierului de probaţiune. 6. Respinge cererea procurorului militar de interzicere a dreptului prev. de art. 66 alin. 1 lit. g C.pen. 7. În baza art. 404 alin. 2 C.pr.pen. şi art. 91 alin. 4 C.pen. atrage atenţia inculpatului asupra conduitei sale viitoare, asupra respectării disp. art. 93 alin. 5 C.pen. privind termenul în care trebuie îndeplinite integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare şi asupra disp. art. 96 C.pen. care prevăd revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi dispunerea executării pedepsei în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere ori nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege sau dacă nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre ori dacă săvârşeşte o nouă infracţiune pe parcursul termenului de supraveghere. II. Ia act că persoana vătămată Traşcă Floarea, nu s-a constituit parte civilă în cauză. Respinge cererea procurorului militar de aplicare a măsurii de siguran?ă prev. de art. 112 alin. 1 lit. b C.pen. ca neîntemeiată. III. În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală. IV. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 11.12.2020.
Hotarare 112/2020 din 11.12.2020Amana pronuntarea la data de 11.12.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.12.2020În baza art.353 alin.10 Cpp, preschimbă termenul de judecată la data de 02.12.2020, ora:13,30.
Amana cauza la data de 18.11.2020.
Incheiere de sedinta din 07.10.2020Amână solutionarea cauzei la data de 07.10.2020, ora 12.00, pentru când se citează inculpatul plt. Ciobanu C. Lelian, prin comanda UM si persoana vătămată Trască Floarea, la domiciliu. Pronuntată în ?edinsă publică, azi 26.08.2020.
Incheiere de sedinta din 26.08.2020