Dosar 2800/332/2020/a1 din 17.11.2020

măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2800/332/2020/a1
Data dosar:
17.11.2020
Instanta:
Judecătoria Vânju Mare
Departament:
Judecătoria Vânju Mare
Obiect:
măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.01.2021 la ora 09:00

    Complet: CPF1
  • Soluţionare

    În baza art. 346 C.proc. pen., constată competenţa şi legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis la data de 09.11.2020, în dosarul nr. 560/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vanju Mare, privind pe inculpatul LĂCĂTU?U CONSTANTIN, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substan?e", faptă prev. ?i ped. de art. 336 al. 1 C. pen.. Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul LĂCĂTU?U CONSTANTIN, cercetat în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substan?e", faptă prev. ?i ped. de art. 336 al. 1 C. pen.. Încheierea se comunică inculpatului şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju Mare. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare, contestaţie care se va depune la sediul Judecătoriei Vanju Mare, jud. Mehedinţi. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi 20.01.2021, la sediul Judecătoriei Vanju Mare.

    Incheierefinalacamerapreliminara18/2021 din 20.01.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD