S********* L**** Î********* S**** P***** D***** E****
ReclamantS********* L**** Î********* S**** P***** V*** E**** N**** R*****
ReclamantC******* N******* L***** B**** S****
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de reclamantul SINDICATUL LIBER ÎNVĂŢĂMÂNT SEBEŞ cu sediul în ---------, reprezentat legal prin preşedinte prof. Cârcoană Bogdan Petru în numele şi pentru membrii de sindicat: DAMIAN ELENA şi VESA ELENA NADIA RAMONA, în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Naţional „Lucian Blaga” Sebeş cu sediul în------ şi în consecinţă: Obligă pârâtul raportat la perioada în care a avut calitatea de angajator a membrilor de sindicat mai sus arătaţi, la calcularea şi plata în favoarea acestora, a diferenţelor salariale rezultate din neaplicarea la salariul de bază aflat în plată a majorărilor/creşterilor salariale de 10% pentru funcţia de diriginte – începând cu data de 01.09.2019 şi în continuare pe perioada cât îndeplineşte condiţiile de acordare a drepturilor în cauză şi a menţinerii prevederilor legale care instituie acordarea majorărilor salariale solicitate, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective şi a dobânzii legale penalizatoare aferentă acestor drepturi băneşti, începând cu data naşterii dreptului material şi până la data plăţii efective. Fără cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Alba. Pronunţată astăzi, 16.12.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2250/2020 din 16.12.2020