B******* L*****
InculpatÎnlocuieşte măsura arestării preventive luate faţă de inculpatul B******* L*****, cu măsura preventivă a controlului judiciar, prevăzută de art. 202 alin.4 lit. b C.proc.pen., rap. la art. 211 C. proc. pen., pe o perioadă de 60 de zile. Dispune punerea în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 16 din 12.05.2020 emis de Judecătoria Călăraşi, în dosarul nr. 2665/202/2020, dacă nu este arestat în altă cauză, după rămânerea definitivă a prezentei. Stabileşte în sarcina inculpatului următoarele obligaţii: a) să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată judecătorul de cameră preliminară sau instanţa cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea lui, conform programului de supraveghere întocmit de acesta sau ori de câte ori este chemat; d) să nu părăsească ţara, fără încuviinţarea prealabilă a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorul de cameră preliminară sau a instanţei; e) să nu se apropie de persoana vătămată, să nu comunice cu aceasta ori cu martorii, să nu ia legătura cu aceştia, nici în mod direct, nici indirect. În baza art. 215 alin. 3 C.proc.pen., atrage atenţia inculpatului că, în cazul nerespectării cu rea-credinţă a obligaţiilor stabilite, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Contestaţia se depune la Judecătoria Călăraşi. Pronunţată în şedinţa Camerei de consiliu astăzi, 26.05.2020.
Incheiere finala dezinvestire din 26.05.2020Respinge cererea de preschimbare a termenului de judecată formulată de apărătorul ales al inculpatului. Definitivă.
Incheiere finala dezinvestire din 20.05.2020