T***** V*******
InculpatÎn baza art. 396 alin. (1) şi (2) Cod procedură penală şi art. 336 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul T***** V*******, la o pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin. (1) Cod penal. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. (1) Cod penal obligă pe inculpatul T***** V******* ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Galaţi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din Codul Penal impune inculpatului T***** V******* să execute următoarele obligaţii: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul T***** V******* va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Direc?iei Generale de asisten?ă socială ?i protec?ia copilului Gala?i, jude?ul Gala?i, sau în cadrul Serviciului public de administrare a domeniului public ?i privat al jude?ului Gala?i, pe o perioadă de 75 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, respectiv: dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credin?ă, nu respectă măsurile de supraveghere, nu execută obliga?iile impuse ori stabilite de lege sau săvâr?e?te noi infrac?iuni, instan?a revocă suspendarea ?i dispune executarea pedepsei. În baza art. 274 alin. (1) Cod procedură penală va obliga inculpatul la plata sumei de 380 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 130 lei aferentă fazei de urmărire penală ?i 250 lei aferentă fazei judecată, inclusiv cameră preliminară. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei prezentei minute. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Lieşti, potrivit art. 409-410 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.11.2020.
Hotarare 141/2020 din 10.11.2020Amână pronun?area la data de 10.11.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.10.2020Amână pronun?area la data de 27.10.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.10.2020Amână pronun?area la data de 13.10.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.09.2020Amână cauza la data de 30.09.2020 ora 13:30 fa?ă de lipsa inculpatului.
Incheiere de sedinta din 26.08.2020