G**** F********
InculpatG**** D*****
InculpatM**** L****
InculpatG**** C******
InculpatM**** A******
Inculpat1. În baza art. 396 alin. 1, 2 şi 10 C.p.p. condamnă pe inculpatul G**** F******** la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. 1 C.pen. (faptă săvârşită la data de 19.10.2020). În baza art. 396 alin. 1, 2 şi 10 C.p.p. condamnă pe inculpatul G**** F******** la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de inducerea în eroare a organelor judiciare, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 268 alin. 1 C.pen. (faptă săvârşită la data de 19.10.2020). În baza art. 396 alin. 1, 2 ?i 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul G**** F******** la pedeapsa de 1 (unu) an şi 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii ?i lini?tii publice ”, prevăzută de art. 371 Cod penal, cu aplicarea art.77, lit.a Cod penal. (faptă săvâr?ită la data de 19.10.2020). În baza art. 67 alin. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi alin. 3 Cod penal interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 5 ani dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 65 alin. 1 şi alin. 3 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi alin. 3 Cod penal interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie aceleaşi drepturi. Constată că faptele deduse judecăţii sunt săvârşite în concurs real de infrac?iuni conform art. 38 alin. 1 Cod penal. În baza art. 38 alin. 1 şi art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate pentru faptele judecate în prezenta cauză, inculpatul G**** F******** urmând să execute în regim de deten?ie pedeapsa de 1 ( unu) an şi 10 (zece) luni închisoare (pedeapsa cea mai mare – 1 an şi 2 luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate – 8 luni închisoare). În baza art. 45 alin. 1 Cod penal aplică pe lângă pedeapsa principală pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 45 alin. 1 şi 5 Cod penal aplică pe lângă pedeapsa principală pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal. În baza art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal executarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi începe după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. 2. În baza art. 396 alin. 1, 2 ?i 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul G**** D***** la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii ?i lini?tii publice ”, prevăzută de art. 371 Cod penal cu aplicarea art.77, lit.a Cod penal (faptă săvâr?ită la data de 19.10.2020). În baza art. 67 alin. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi alin. 3 Cod penal interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 5 ani dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 65 alin. 1 şi alin. 3 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi alin. 3 Cod penal interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie aceleaşi drepturi. În baza art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal executarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi începe după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. 3. În baza art. 396 alin. 1, 2 ?i 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul M**** L**** la pedeapsa de 1 (unu) an şi 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii ?i lini?tii publice ”, prevăzută de art. 371 Cod penal cu aplicarea art.77, lit.a Cod penal (faptă săvâr?ită la data de 19.10.2020). În baza art. 67 alin. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi alin. 3 Cod penal interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 5 ani dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 65 alin. 1 şi alin. 3 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi alin. 3 Cod penal interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie aceleaşi drepturi. În baza art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal executarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi începe după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. 4. În baza art. 396 alin. 1, 2 ?i 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul Mihai Mihalache la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii ?i lini?tii publice ”, prevăzută de art. 371 Cod penal cu aplicarea art.77, lit.a şi d Cod penal (faptă săvâr?ită la data de 19.10.2020). În baza art. 67 alin. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi alin. 3 Cod penal interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 5 ani dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 65 alin. 1 şi alin. 3 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi alin. 3 Cod penal interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie aceleaşi drepturi. 5. În baza art. 396 alin. 1, 2 ?i 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul Găman Grafian la pedeapsa de 1 (unu) an şi 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii ?i lini?tii publice ”, prevăzută de art. 371 Cod penal cu aplicarea art.77, lit.a şi d Cod penal (faptă săvâr?ită la data de 19.10.2020). În baza art. 67 alin. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi alin. 3 Cod penal interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 5 ani dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 65 alin. 1 şi alin. 3 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi alin. 3 Cod penal interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie aceleaşi drepturi. 6. În baza art. 396 alin. 1, 2 ?i 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul Găman Ardelean la pedeapsa de 1 (unu) an şi 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii ?i lini?tii publice ”, prevăzută de art. 371 Cod penal cu aplicarea art.77, lit.a şi d Cod penal (faptă săvâr?ită la data de 19.10.2020). În baza art. 67 alin. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi alin. 3 Cod penal interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 5 ani dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 65 alin. 1 şi alin. 3 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi alin. 3 Cod penal interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie aceleaşi drepturi. 7. În baza art. 396 alin. 1, 2 ?i 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpata Mihai Olga la pedeapsa de 1 (unu) an şi 1 (unu) lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii ?i lini?tii publice ”, prevăzută de art. 371 Cod penal cu aplicarea art.77, lit.a şi d Cod penal (faptă săvâr?ită la data de 19.10.2020). În baza art. 67 alin. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi alin. 3 Cod penal interzice inculpatei cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 5 ani dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 65 alin. 1 şi alin. 3 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi alin. 3 Cod penal interzice inculpatei cu titlu de pedeapsă accesorie aceleaşi drepturi. 8. În baza art. 396 alin. 1, 2 ?i 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpata Bânculescu Nadia la pedeapsa de 1 (unu) an şi 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii ?i lini?tii publice ”, prevăzută de art. 371 Cod penal cu aplicarea art.77, lit.a şi d Cod penal (faptă săvâr?ită la data de 19.10.2020). În baza art. 67 alin. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi alin. 3 Cod penal interzice inculpatei cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 5 ani dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 65 alin. 1 şi alin. 3 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi alin. 3 Cod penal interzice inculpatei cu titlu de pedeapsă accesorie aceleaşi drepturi. 9. În temeiul art. 114 alin.1 C.p. rap. la art. 120 C.p. cu aplicarea art. 375 alin. 1 şi art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală aplică inculpatului Găman Pandel măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice pe o perioadă de 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii ?i lini?tii publice ”, prevăzută de art. 371 Cod penal cu aplicarea art.77, lit.a Cod penal şi art. 113 ?i urm. Cod penal (faptă săvâr?ită la data de 19.10.2020). În temeiul art. 121 alin. 1 C.p. obligă inculpatul ca pe durata executării măsurii educative să respecte următoarele obligaţii: - să urmeze un curs de pregătire şcolară sau formare profesională - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dolj la datele fixate de acesta - să nu părăsească ţara fără acordul Serviciului de Probaţiune Dolj. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 123 C.p. privind prelungirea sau înlocuirea măsurii educative în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, a condiţiilor de executare a măsurii educative sau a obligaţiilor impuse. Conform art. 121 alin. 3 C.p. supravegherea executării obligaţiilor impuse de instanţă se face sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Dolj. 10. În temeiul art. 114 alin.1 C.p. rap. la art. 120 C.p. cu aplicarea art. 375 alin. 1 şi art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală aplică inculpatului Mihai Secretar măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice pe o perioadă de 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii ?i lini?tii publice ”, prevăzută de art. 371 Cod penal cu aplicarea art.77, lit.a Cod penal şi art. 113 ?i urm. Cod penal (faptă săvâr?ită la data de 19.10.2020). În temeiul art. 121 alin. 1 C.p. obligă inculpatul ca pe durata executării măsurii educative să respecte următoarele obligaţii: - să urmeze un curs de pregătire şcolară sau formare profesională - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dolj la datele fixate de acesta - să nu părăsească ţara fără acordul Serviciului de Probaţiune Dolj. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 123 C.p. privind prelungirea sau înlocuirea măsurii educative în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, a condiţiilor de executare a măsurii educative sau a obligaţiilor impuse. Conform art. 121 alin. 3 C.p. supravegherea executării obligaţiilor impuse de instanţă se face sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Dolj. 11. În temeiul art. 273, al.1) C.p. cu aplic cu aplic. art. 375 C.p.p. si art. 396 alin.10 C.p.p. condamnă inculpata Găman Gabriela la pedeapsa de 1 (unu) an şi 2 (două) luni închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dolj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune inculpatei să execute următoarele obligaţii: - să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile în cadrul în cadrul Primăriei Coţofenii din Faţă, jud. Dolj În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. MĂSURI PREVENTIVE În baza art. 404, al.1, lit.a Cod procedură penală raportat la art. 72 alin. 1 Cod penal deduce din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului G**** F******** durata re?inerii de la data de 26.10.2020 la data de 27.10.2020, precum şi durata arestului la domiciliu de la data de 27.10.2020 la 17.01.2021. În baza art. 404, al.1, lit.a Cod procedură penală raportat la art. 72 alin. 1 Cod penal deduce din pedeapsa închisorii aplicată inculpaţilor G**** D*****, M**** L****, Mihai Olga, Bânculescu Nadia, Mihai Mihalache, Găman Grafian şi Găman Ardelean durata re?inerii de la data de 26.10.2020 la data de 27.10.2020. CHELTUIELI JUDICIARE În baza art. 404 alin. 4 lit. e rap. la art. 274 alin. 1 ?i 2 Cod procedură penală, obligă fiecare inculpat la plata sumei de 1400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 274 alin. 1 teza finală raportat la art. 275 alin. 6 C.proc.pen., cuantumul onorariilor apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi, în faza de cameră preliminară şi în faza de judecată, va fi avansat din fondurile Ministerului de Justiţie. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 12.07.2021.
Hotarare 1816/2021 din 12.07.2021Amână pronunţarea la data de 12.07.2021. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.06.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.06.2021Amână pronunţarea la data de 24.06.2021. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.06.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.06.2021Amână pronunţarea la data de 11.06.2021. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.05.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.05.2021Măsuri preventive: Admite cererile inculpaţilor G**** F********, G**** D*****, G**** C******, M**** A******, M**** L****, Mihai Mihalache, Găman Grafian, Găman Ardelean, Mihai Olga şi Bânculescu Nadia privind revocarea măsurii controlului judiciar. În temeiul art. 362 alin. 2 C.p.p. rap. la art. 242 alin.1 C.p.p. dispune revocarea măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpaţii G**** D*****, G**** C******, M**** A******, M**** L****, Mihai Mihalache, Găman Grafian, Găman Ardelean, Mihai Olga şi Bânculescu Nadia prin ordonanţele din data de 27.10.2020, în dosarul 8302/P/2020. În temeiul art. 362 alin. 2 C.p.p. rap. la art. 242 alin.1 C.p.p. dispune revocarea măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpatul G**** F******** prin încheierea pronunţată la data de 15.01.2021 de Judecătoria Craiova în dosarul 28134/215/2020, definitivă la data de 17.01.2021. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare. Pe fondul cauzei: Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 27.05.2021, cu privire la inculpaţii G**** F********, G**** D*****, M**** L****, Mihai Mihalache, Găman Grafian, Găman Ardelean, Mihai Olga, Bânculescu Nadia, Găman Pandel şi Mihai Secretar. Dispune disjungerea cauzei şi formarea unui nou dosar cu privire la inculpaţii G**** C******, M**** A****** şi Mihai Petru. Stabileşte termen pentru data de 22.06.2021, ora 11.00 , pentru când urmează a fi citaţi inculpaţii, inculpatul Mihai Petru urmând a fi adus cu mandat. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.05.2021, ora 18.15.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.05.2021Acordă termen la data de 11.05.2021.
Incheiere de sedinta din 13.04.2021