Dosar 2822/62/2020 din 14.09.2020

obligaţie de a face


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2822/62/2020
Data dosar:
14.09.2020
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
obligaţie de a face
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 22.04.2021 la ora 09:00

    Complet: MAS10
  • Civil

    Având în vedere că prezentul dosar a fost soluţionat în procedura regularizării, prin anularea cererii de chemare în judecată, iar, conform Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, s-a dispus trimiterea celui de-al doilea dosar înregistrat pe rolul Tribunalului Braşov la completul iniţial învestit, instanţa reţine că este învestită cu soluţionarea dosarului nr. 3124/62/2020, iar nu cu judecarea dosarului nr. 2822/62/2020.

    Incheiere de sedinta din 22.04.2021
  • Sedinta din data de 28.10.2020 la ora 09:00

    Complet: MAS10 -CC
  • Anulează cererea

    Anulează cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Săniuţa Daniela. Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la data comunicării. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţii prin intermediul grefei instanţei azi, 28.10.2020.

    Incheiereanularecerere837/2020 din 28.10.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD