Dosar 2832/201/2020 din 30.10.2020

încuviinţare executare silită


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2832/201/2020
Data dosar:
30.10.2020
Instanta:
Judecătoria Calafat
Departament:
JUDECATORIA CALAFAT
Obiect:
încuviinţare executare silită
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 02.11.2020 la ora 08:30

    Complet: C2
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea de încuviinţare a executării silite. Încuviinţează executarea silită, în oricare dintre formele prevăzute de lege, a dispoziţiilor din titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 129 din data de 16.07.2020, pronunţată de Judecătoria Calafat în dos. nr. 1403/201/2020, pentru suma de 165,32 lei reprezentând debit principal, la care se adaugă penalităţi de întârziere în valoare de 0,2% pe zi de întârziere calculate de la data scadenţei şi până la data plăţii efective şi a sumei de 50 de lei reprezentând cheltuieli de judecată. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită a obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu. Cu apel în 15 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 02 noiembrie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere de executare silita 629/2020 din 02.11.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD