R* A********* T***********
Recurent ReclamantM******* M***** M**** d*** a*** S** G***** ş* A********
Intimat PârâtAdmite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte pretenţiile aferente perioadei 11.04.2012 – 21.08.2014. Respinge acţiunea civilă formulată de reclamanta R.A. Aeroportul Transilvania, în contradictoriu cu pârâtul M. M. M., astfel: - ca prescrisă, în ceea ce priveşte pretenţiile aferente perioadei 15.03.2012 – 20.08.2014; - ca neîntemeiată, în ceea ce priveşte restul pretenţiilor. Obligă reclamanta la plata în favoarea pârâtului a sumei de 714 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, data de 7 iulie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 422/2020 din 07.07.2020„suspendat de drept pe durata stării de urgenţă, în temeiul art. 63 alin. (11) din Decretul nr. 240/2020, fără efectuarea vreunui act de procedură”,
Dispune preschimbarea termenului de judecată fixat în data de 17 martie 2020, în dosarul nr. 2838/102/2017* al Tribunalului Mureş, pentru 05 mai 2020. Dispune citarea părţilor pentru noul termen. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată prin mijlocirea grefei azi 13.03.2020.
Incheiere de sedinta din 13.03.2020Mentine suspendarea judecatii cauzei.
Incheiere suspendare din 25.02.2020