M***** E****
ReclamantC****** F****** S*****
Pârâtsc nr.1147/ În baza art. 406 alin. 1 Cod procedură civilă, ia act că reclamanta-pârâtă M***** E****, renun?ă la judecarea cererii având ca obiect rezoluţiune contract de întreţinere, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă C****** F****** S*****. În baza art. 406 alin. 1 Cod procedură civilă, ia act că pârâta-reclamantă C****** F****** S***** renunţă la judecarea cererii reconvenţionale formulată în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă M***** E****. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. În ipoteza exercitării, cererea va fi depusă la Judecătoria Roşiorii de Vede. Pronunţată astăzi, 11.10.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1447/2022 din 11.10.2022pune în vedere părţilor să prezinte câte un martor. pune în vedere pârâtei prin apărător să facă dovada anului în care a fost construită casa.
Incheiere de sedinta din 24.05.2022Pentru continuarea administrării probei cu martori.
Incheiere de sedinta din 08.02.2022-în vederea administrării, în continuare, a probei testimoniale
Incheiere de sedinta din 12.10.2021Pentru continuarea administrării probelor, respectiv proba cu câte doi martori pentru fiecare parte.
Incheiere de sedinta din 11.05.2021-faţă de imposibilitatea prezentării apărătorului reclamantului la acest termen de judecata
Incheiere de sedinta din 09.03.2021Pentru administrarea probelor încuviinţate părţilor, înscrisuri, interogatorii, câte 5 martori şi expertiză tehnică de specialitate, termen la care va fi administrată doar proba cu interogatoriu.
Incheiere de sedinta din 26.01.2021