P***** V*****
InculpatAdmite propunerea de prelungire a arestării preventive formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism- Biroul Teritorial Neamţ şi în consecinţă: În temeiul art. 234-236 Cod procedură penală dispune prelungirea arestării preventive a inculpatului P***** V*****, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi deţinere, fără drept, de droguri de risc în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. 1 din Legea 143/2000, totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, pentru o durată de 30 de zile, începând cu data 13.12.2020 şi până la data de 11.01.2021, inclusiv. În temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură penală respinge, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul P***** V***** de înlocuire a măsurii arestării preventive, dispusă prin încheierea nr. 10/U/06.03.2019 a Tribunalului Neamţ, cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura controlului judiciar. Ia act că inculpatul a fost asistat de avocat ales. În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă inculpatul să plătească statului suma de 30 lei cheltuieli judiciare. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în Camera de Consiliu, azi, 09.12.2020.
Incheiere masuri preventive faza de UP 100/2020 din 09.12.2020Faţă de cererea de amânare formulată de apărătorul ales al inculpatului, amână judecarea cauzei la data de 09.12.2020, ora 12:30
Incheiere de sedinta din 08.12.2020