Dosar 28622/94/2020 din 23.10.2020

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 28622/94/2020
Data dosar:
23.10.2020
Instanta:
Judecătoria Buftea
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.04.2021 la ora 08:30

    Complet: C 9 am.pr.
  • Admite in parte cererea

    Admite, în parte, cererea formulată de reclamanta S* I**** V**** S****** S**, în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMANIA ASIGURARE-REASIGURARE SA, ?i intervenientul for?at P******* M***** G******, astfel cum a fost precizată. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 16.704,02 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalită?i de întârziere aferente acestui debit principal, în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 04.11.2020 până la data achitării debitului principal. Obligă pârâta la plata penalită?ilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi aferente debitului de 21.468,65 lei de la data de 20.10.2020 până la data de 03.11.2020. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.578,43 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronun?ată astăzi, 15.04.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 6231/2021 din 15.04.2021
  • Sedinta din data de 08.04.2021 la ora 08:30

    Complet: C 9 am.pr.
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 15.04.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 08.04.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.04.2021
  • Sedinta din data de 26.03.2021 la ora 08:30

    Complet: C 9
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 08.04.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 26.03.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.03.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD