S******** O***** D*********** Ş* N***** A********
PetentI************ L***** S***** A*** L* K*** R****** S**
CreditorC**** A********
DebitorAdmite cererea de încuviin?are a executării silite formulată de B.E.J. Ochian Doru Cătălin din cadrul SCPEJ Ochian Doru Cătălin şi Neneci Alexandru. Încuviinţează executarea silită, ce urmează a se efectua în toate modalităţile prevăzute de lege, simultan sau succesiv, la cererea creditoarei INVESTCAPITAL LTD împotriva debitorului C**** A********, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit 2008561591/14.07.2008, în vederea recuperării creanţei prevăzute în titlul executoriu, respectiv suma de 3824,51 lei, reprezentând debit restant, precum şi a cheltuielilor de executare. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silita a obliga?iei cuprinse in titlu executoriu. În temeiul art. 666 alin. (4) Cod procedură civilă încuviinţarea executării silite produce efecte pe tot teritoriul ţării şi se extinde şi asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 30.09.2020 .
Incheiere de executare silita 1303/2020 din 30.09.2020