U** C***** C****** P*** R****** I***** C******
PetentB**** I***
IntimatAdmite cererea formulată de petenta UAT Comuna Copălău, în contradictoriu cu intimatul, B**** I***. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale aplicată petentului, B**** I***, în cuantum de 240 lei în temeiul procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria CC nr. 5883761/29.07.2010, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii. Obligă intimatul să efectueze 18 de ore de activitate în folosul comunităţii. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Botoşani. Pronunţată prin punerea soluţiei, la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei azi, 21.07.2020.
Hotarare 1976/2020 din 21.07.2020Suspendat datorită stării de urgenţă instituită prin Decretul nr. 240/2020.