C******* D* S******* P****** Ş* E****** R*********** P****** S*
ReclamantC***** D***** P*** P*****
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta COMPANIA DE SERVICII PUBLICE ŞI ENERGII REGENERABILE PRAHOVA S.A. în contradictoriu cu pârâta COMUNA DRAJNA, prin PRIMAR. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de la 49805,96 lei, reprezentând contravaloare facturi fiscale emise pentru prestarea serviciilor de salubrizarecătre persoane fizice şi juridice care refuzau să încheie contracte de ridicare a deşeurilor menajere din gospodării. Obligă pârâta la plata către reclamantă a dobânzii legale, calculată de la data scadentă a fiecărei facturi până la plata efectivă. Respinge, ca neîntemeiată, cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 23544,19 lei, reprezentând contribuţie fond de mediu datorată de pârâtă conform Ordinului nr. 1503/2017. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Ploieşti. Pronunţată astăzi, 29.04.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 3577/2021 din 29.04.2021Amână pronunţarea la data de 29.04.2021. Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit art.396 alin.2 C.proc.civ. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată astăzi, 15.04.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.04.2021Amână pronunţarea la data de 15.04.2021. Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit art.396 alin.2 C.proc.civ. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată astăzi, 02.04.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.04.2021Amână pronunţarea la 02.04.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.03.2021Pentru a lua cunoştinţă de înscrisuri şi a pregăti apărarea.
Incheiere de sedinta din 19.02.2021Pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar
Incheiere de sedinta din 08.01.2021