P***** M*****
InculpatA******** D***** Ş*****
Parte vătămatăCondamnă pe inculpatul P***** M*****, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru savârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, faptă prev. de art. 233, art. 234 alin.1 lit.d C. pen , cu aplicarea art. 396, alin. 10 C. proc. pen. În baza art. 67, alin. 1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). În temeiul art. 66, alin. 1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66, alin. 1 lit. a, b C.pen., în condiţiile prevăzute de art. 65, alin. 1 şi alin. 3 C. pen. În temeiul art. 404, alin. 4, lit. a C. proc. Pen. raportat la art. 72 C. pen. compută din durata pedepsei închisorii aplicată prin prezenta inculpatului P***** M*****, durata reţinerii din data de 28.07.2020 şi a arestării preventive de la data de 29.07.2020 la zi. În temeiul art. 399, alin. 1 C. proc. Pen. cu referire la art. 362, alin. 2 C. proc. Pen., raportat la art. 208, alin. 4 C. proc. Pen. menţine măsura arestării preventive a inculpatului P***** M*****, dispusă prin Încheierea de şedinţă nr. 45 din data de 29.07.2020 a judecatorului de drepturi şi libertaţi din cadrul Judecătoriei Moine?ti în dosarul nr. 2712/260/20290, în baza căreia a fost emis Mandatul de Arestare Preventivă nr. 19/UP/29.07.2020. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul P***** M*****, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, urmând ca, în temeiul art. 5, alin. 5 din Legea nr. 76/2008, inculpatul să fie informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului său genetic. Ia act ca persoana vatamata Adochiţei Daniel-Ştefan nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză, bunul fiind recuperat. În temeiul art. 272 C. proc. Pen. şi art. 274 alin. 1 şi 2 C. proc. Pen., obligă pe inculpatul P***** M***** la plata către stat a sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei aferentă urmăririi penale şi suma de 200 lei în cursul judecăţii. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, rămâne în sarcina statului şi urmează a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.10.2020.
Hotarare 509/2020 din 28.10.2020