A****** L******
ReclamantC******* N******** D* T*********** A****** R***** T**** S*
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta A****** L******, în contradictoriu cu pârâtul COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORTURI AERIENE ROMÂNE TAROM S.A., având ca obiect „cerere de valoare redusă”. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 250 de euro cu titlu de compensaţie pentru întârziere zbor RO 212/15.01.2019. Obligă pârâta să plătească reclamantei dobânda legală penalizatoare, calculată potrivit O.G. 13/2011 asupra sumelor de 250 de euro începând cu data de 27.10.2020 şi până la data plăţii efective. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru, suma de 120 lei – reprezentând cheltuieli traducere documente şi a sumei de 100 euro, reprezentând onorariu de avocat. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată, azi 28.04.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei de judecată.
Hotarare 7012/2021 din 28.04.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 28.04.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 13.04.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.04.2021