G******* R***********
ReclamantS* W****** I***** S*** P*** R*********** L****
PârâtAdmite acţiunea formulată şi precizată de către reclamantul Grigoraş Raul – Nicuşor, în contradictoriu cu pârâta S.C. Wienner Invest SRL şi în consecinţă: Obligă pârâta la plata drepturilor salariale pentru lunile iulie, august şi septembrie 2020. Obligă pârâta la plata diurnei externe în cuantum de 210 euro, reprezentând rest diurnă, pentru perioada 01.07.2020 – 03.08.2020. Obligă pârâta la plata sumei de 237 euro, reţinută din diurna aferentă lunii aprilie 2020 Obligă pârâta la plata zilelor de concediu de odihnă neefectuat aferent perioadei: 09.09.2019 – 14.09.2020. Obligă pârâta la plata dobânzii legale pentru drepturile salariale neachitate până la plata efectivă a acestora. Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare. În cazul formulării cererii de apel aceasta se va depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 16.03.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei în conformitate cu prevederile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Hotarare 363/2021 din 16.03.2021Având nevoie de timp pentru deliberare, va amâna pronunţarea la data de 16.03.2021, urmând ca aceasta să se realizeze prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.03.2021comunicare cerere preciyatoare. Termen de judecată la data de 03.03.2021, sala T1, complet CIV MAS6, ora 10.
Incheiere de sedinta din 03.02.2021