H*************** S* (**************** S** A*************
ReclamantA******** R***** (********* S** B************
PârâtAdmite cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 269/05.04.2021, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. 28/115/2020*, formulată de reclamanta Hidroconstrucţia SA, în contradictoriu cu pârâta Aquacaraş SA. Completează dispozitivul sentinţei civile nr. 269/05.04.2021, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. 28/115/2020* în sensul că: „Obligă pârâta Aquacaraş SA Reşiţa să plătească reclamantei SC Hidroconstrucţia SA penalităţi de întârziere convenţionale, calculate conform ratei dobânzii de politică monetară a BNR la care se adaugă 3 procente, la suma de 662.647,64 lei începând cu data de 27.05.2019 până la plata efectivă şi la suma de 1.019.642,8 lei începând cu data de 27.09.2019 până la plata efectivă.” Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel va fi depusă la Tribunalul Caraş-Severin. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei, azi 10.05.2021.
Hotarare 346/2021 din 10.05.2021Dispune, din oficiu, îndreptarea erorii materiale din dispozitivul sentinţei civile nr. 269/05.04.2021, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. 28/1125/2020*, în sensul că se va trece: trece „Suma de 520,35 lei rămâne în sarcina statului.” Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel va fi depusă la Tribunalul Caraş-Severin. Pronunţată în şedinţă publică, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei, azi 08.04.2021.
Incheiere indreptare eroare materiala din 08.04.2021Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta HIDROCONSTRUCŢIA SA, în contradictoriu cu pârâta Aquacaraş SA Reşiţa. Obligă pârâta Aquacaraş SA Reşiţa să plătească reclamantei SC Hidroconstrucţia SA suma de 662.647,64 lei reprezentând valoarea ajustării preţului contractului, aferent lucrărilor executate în perioada 01.02.2017 – 31.12.2017, şi suma de 1.019.642,8 lei reprezentând valoarea ajustării preţului contractului, aferent lucrărilor executate în perioada 01.01.2018 – 31.12.2018. Obligă pârâta Aquacaraş SA Reşiţa să plătească reclamantei SC Hidroconstrucţia SA penalităţi de întârziere convenţionale, calculate conform ratei dobânzii de politică monetară a BNR la care se adaugă 3 procente, la suma de 662.647,64 lei începând cu data de 27.05.2019 pentru o perioadă de 245 zile şi la suma de 1.019.642,8 lei începând cu data de 27.09.2019 pentru o perioadă de 122 zile. Obligă pârâta Aquacaraş SA Reşiţa să plătească reclamantei SC Hidroconstrucţia SA cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 23.750 lei (taxă judiciară de timbru) şi suma de 6.750 lei (onorariu expert). Obligă pârâta Aquacaraş SA Reşiţa la plata către UAT Municipiul Reşiţa a sumei de 9.886,65 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel va fi depusă la Tribunalul Caraş-Severin. Pronunţată în şedinţă publică, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei, azi 05.04.2021.
Hotarare 269/2021 din 05.04.2021Amână pronun?area hotărârii la data de 05.04.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.03.2021Dispune amânarea cauzei pentru a se lua cunoştinţă de răspunsul la obiecţiunile la raportul de expertiză, care va fi scanat în sistemul Ecris. Se va cita dl. expert Zaharia Constantin, cu menţiunea de a depune la dosar răspunsul la obiecţiuni în original şi semnat de acesta.
Incheiere de sedinta din 01.03.2021Încuviinţează obiecţiunile la raportul de expertiză 1, 2 şi 3, formulate de către pârâtă: 1. Să precizeze expertul modul în care a determinat suma reprezentând valoarea ajustării preţului contractului nr. R3062/26.06.2014, aferentă lucrărilor executate în perioada 01.02.2017-31.12.2017; 2. Să precizeze expertul modul în care a determinat suma reprezentând valoarea ajustării preţului contractului nr. R3062/26.06.2014, aferentă lucrărilor executate în perioada 01.02.2018-31.12.2018; 3. Să indice expertul care sunt documentele pe care le-a avut în vedere la determinarea sumelor reprezentând ajustarea preţului contractului. Pe lângă extrasul de resurse al devizelor şi al Graficului de Execuţie, dacă există documente din care să rezulte valoarea manoperei pentru personalul care a executat efectiv lucrările de apă-canal din Caransebeş şi Băile Herculane. Dispune efectuarea unei adresă către dl. expert Zaharia Constantin, cu menţiunea de a răspunde la obiecţiunile 1, 2 şi 3 şi de a depune răspunsul la obiecţiuni cu cel puţin 10 zile înainte de termenul de judecată. Respinge obiecţiunile 4, 5 şi 6. Pune în vedere părţilor să achite fiecare câte 5500 lei diferenţă onorariu pentru expertiză şi să facă dovada achitării în termen de 5 zile. Încuviinţează cererea formulată de reprezentanta reclamantei, de apelare a cauzei la ora 10:00 pentru termenul următor de judecată.
Incheiere de sedinta din 08.02.2021Dispune citarea d-lui expert Zaharia Constantin, cu menţiunea ca, în cazul în care îi sunt necesare şi alte înscrisuri pentru întocmirea raportului de expertiză, să facă dovada că le-a solicitat părţilor, iar acestea au refuzat să i le pună la dispoziţie. Se va solicita dlui expert să depună raportul de expertiză cu 10 zile înainte de termenul de judecată.
Incheiere de sedinta din 18.01.2021Prorogă punerea în discuţie a decontului expertizei tehnice judiciare, depus de către dl. expert Zaharia Constantin, după depunerea raportului de expertiză. Amână judecarea cauzei la data de 18.01.2021, pentru când părţile au termen în cunoştinţă şi se va cita dl. expert Zaharia Constantin, cu menţiunea de a depune la dosar raportul de expertiză cu 10 zile înainte de termenul de judecată, sub sancţiunea amendării în caz contrar.
Incheiere de sedinta din 07.12.2020Pune în vedere reprezentanţilor părţilor să comunice documentaţia solicitată de către expert. Dispune efectuarea unei adrese către dl. expert Zaharia Constantin, prin care i se va aduce la cunoştinţă faptul că părţile au achitat câte 2000 lei cu titlu de avans onorariu. Se va solicita dlui expert să ia legătura telefonic cu reprezentanţii celor două părţi şi să depună la dosar raportul de expertiză cu 10 zile înainte de termen. Se va cita dl. expert Zaharia Constantin.
Incheiere de sedinta din 19.10.2020Stabileşte un avans onorariu în sumă de 4000 lei. Pune în vedere reprezentanţilor părţilor să achite fiecare câte 2000 lei avans onorariu în termen de 5 zile. Se va efectua o adresă către Biroul Local de Expertize Judiciare, Tehnice şi Contabile de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, pentru a fi înştiinţat că în cauză a fost desemnat dl. expert Zaharia Constantin şi că s-a stabilit un avans onorariu în sumă de 4000 lei ce va fi achitat în cotă de 50% de către fiecare parte. Se va efectua o adresă către dl. expert Zaharia Constantin, pentru a efectua raportul de expertiză şi a-l depune la dosar cu 10 zile înainte de termen. Se va aduce la cunoştinţă dlui expert faptul că părţile nu consideră că sunt necesare lămuriri suplimentare ale obiectivelor care au fost stabilite şi încuviinţate de instanţă. Se va aduce la cunoştinţă dlui expert faptul că instanţa a încuviinţat participarea la expertiză a expertului consilier Brancu Ilie, propus de reclamantă, domiciliat în Caransebeş, Splai Sebeş, bl. 4, sc. C, ap. 4, Judeţ Caraş-Severin.
Incheiere de sedinta din 07.09.2020Încuviinţează proba cu înscrisuri solicitată de către ambele părţi. Încuviinţează proba cu expertiză tehnică judiciară în specialitatea Amenajări şi construcţii hidrotehnice, solicitată de ambele părţi. Încuviinţează obiectivele propuse de reclamantă: Să se calculeze şi să se determine: 1. Valoarea ajustării preţului Contractului nr. R3062/26.06.2014 - CS-CL-07 aferent lucrărilor executate în perioada 01.02.2017 - 31.12.2017, raportat la majorarea salariului minim brut garantat pe ţară pe calea HG nr. 1/2017. 2. Valoarea ajustării preţului Contractului nr. R3062/26.06.2014 - CS-CL-07 aferent lucrărilor executate în perioada 01.01.2018 - 31.12.2018, raportat la majorarea salariului minim brut garantat pe ţară pe calea HG. nr. 846/2017. Încuviinţează obiectivele 1 şi 2 propuse de pârâtă: 1. Să se stabilească valoarea ajustării preţului contractului nr. R3062/2G.OG.2014 aferent lucrărilor executate în perioada 01.02.2017-31.12.2017 în funcţie de majorarea salariului minim brut garantat pe ţară, conform H.G. nr. 1/2017, având în vedere doar valoarea manoperelor salariaţilor care au executat lucrări, cei care au condus/operat/întreţinut utilaje sau mijloace de transport şi salariaţi plătiţi din cota de cheltuieli indirecte la reţelele de distribuţie şi reţelele de canalizare din Caransebeş si Băile Herculane. 2. Să se stabilească valoarea ajustării preţului contractului nr. R3062/26.06.2014 aferent lucrărilor executate în perioada 01.02.2018-31.12.2018, în funcţie de majorarea salariului minim brut garantat pe ţară, conform H.G. nr. 846/2017, având în vedere doar valoarea manoperelor salariaţilor care au executat lucrări, cei care au condus/operat/întreţinut utilaje sau mijloace de transport fi salariaţi plătiţi din cota de cheltuieli indirecte la reţelele de distribuţie şi reţelele de canalizare din Caransebeş şi Băile Herculane şi va respinge obiectivul 3 formulat de către pârâtă, considerând că nu este util soluţionării cauzei. Respinge obiectivul 3 formulat de către pârâtă. Pune în vedere reprezentanţilor părţilor ca în termen de 5 zile să indice numele şi adresa experţilor consilieri şi dovada calităţii acestora. Încuviinţează cererea reprezentantului reclamantei, de apelare a cauzei la ora 10:00.
Incheiere de sedinta din 03.08.2020Pune în vedere părţilor să precizeze în scris punctul de vedere cu privire la incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 72 din Directiva Uniunii Europene nr. 2014/24, cu 10 zile înainte de termenul de judecată şi să-l comunice părţii adverse. Încuviinţează cererea reprezentantei reclamantei, de apelare a cauzei la ora 10:00.
Incheiere de sedinta din 13.07.2020Admite cererea de acordare facilităţi la plata taxei judiciare de timbru, formulată de reclamanta Hidroconstrucţia SA, în dosarul nr. 28/115/2020* al Tribunalului Caraş-Severin, având ca obiect executare contract administrativ. Dispune reducerea taxei judiciare de timbru datorată de reclamantă de la suma de 35.407 lei la suma de 25.000 lei. Cu drept de cerere de reexaminare în 5 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, azi 29.06.2020.
Incheiere de sedinta din 29.06.2020