Dosar 29035/299/2020 din 17.09.2020

pretenţii 35200 LEI


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 29035/299/2020
Data dosar:
17.09.2020
Instanta:
Judecătoria Sectorul 1 București
Departament:
Secţia I Civilă
Obiect:
pretenţii 35200 LEI
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.03.2021 la ora 08:30

  • Admite cererea

    Admite cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, modificată şi precizată de reclamanta Unicredit Bank S.A în contradictoriu cu pârâtul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. – IFN. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 34.006,78 lei, reprezentând garanţie, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare ce va fi calculată asupra debitului principal începând cu data de 17.04.2018 şi până la data plăţii efective a acestuia. Ia act că reclamanta va solicita acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 03.03.2021.

    Hotarare 1558/2021 din 03.03.2021
  • Sedinta din data de 24.02.2021 la ora 08:30

    Complet: Complet amanari pronuntare jud.POPA (MARGINEANU)A
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 03.03.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 24.02.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.02.2021
  • Sedinta din data de 10.02.2021 la ora 08:30

    Complet: Complet amanari pronuntare jud.POPA (MARGINEANU)A
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 24.02.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 10.02.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.02.2021
  • Sedinta din data de 27.01.2021 la ora 10:30

    Complet: C7 S1 (fost C8 Civil bis)
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 10.02.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 27.01.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.01.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD