A***** S*****
InculpatS******** J******* D* A******** B*****
Parte civilăS******* J******* D* U****** B*****
Parte civilăM******** C*******
Parte vătămatăÎn temeiul prevederilor art. 111 alin. 6 din OUG nr. 195/2002 republicată admite cererea de prelungire a dreptului de circulaţie formulată de inculpatul A***** S***** . Dispune prelungirea dreptului de circulaţie pe drumurile publice pe o perioadă de 30 zile, de la data rămânerii definitive a prezentei şi cel mult până la soluţionarea definitivă a cauzei. Un exemplar al prezentei încheieri se comunică şi Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila-Serviciul Rutier, potrivit dispoziţiilor art. 111 alin. 6 din OUG nr. 195/2002. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.06.2021.
Incheiere de sedinta din 14.06.2021În temeiul art.192 alin.1 şi 2 din Codul Penal, cu aplicarea art.396 alin.10 din Codul de Procedură Penală, condamnă pe inculpatul A***** S*****, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă. În temeiul art.66 alin.1 lit.a şi b din Codul Penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, conform art.68 alin.1 lit.b Cod penal. În temeiul art.65 alin.1 din Codul Penal raportat la art.66 alin.1 lit.a şi b din Codul Penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până când pedeapsa a fost executată sau considerată ca executată, conform art.65 alin.3 Cod penal. În temeiul art.91 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare. În temeiul art.92 Cod penal, stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani. În temeiul art.93 alin.1 Cod penal, obligă inculpatul la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Brăila, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art.93 alin.2 lit.b din Codul Penal obligă inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială desfăşurat de Serviciul de Probaţiune Brăila sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art.93 alin.3 din Codul Penal obligă inculpatul pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Oraşului Ianca - Direcţia Serviciilor Publice, jud. Brăila, sau în cadrul Liceului Tehnologic Nicolae Oncescu, din oraşul Ianca, jud. Brăila, pe o perioadă de 60 de zile. În temeiul art.404 alin.2 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că în cazul în care nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse prin prezenta hotărâre, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei închisorii. În temeiul art.7 din Legea nr.76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat necesare în vederea introducerii profilului său genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În temeiul art.5 alin.5 din Legea nr.76/2008, îl informează pe inculpat cu privire la faptul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului său genetic. În temeiul art.25 alin.1 şi art.397 alin.1 din Codul de Procedură Penală, raportat la dispoziţiile art.1349, art.1357, art.1381 din Codul Civil, admite în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă M******** C******* şi obligă inculpatul să plătească acesteia suma de 4.000 de euro (sau echivalentul în lei la cursul BNR din ziua efectuării plăţii) cu titlu de daune morale. În temeiul art.25 alin.1 şi art.397 alin.1 din Codul de Procedură Penală, raportat la dispoziţiile art.1349, art.1357, art.1381 din Codul Civil admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă S******** J******* D* A******** B***** şi obligă inculpatul să plătească acestei părţi civile suma de 1.250,68 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de transport sanitar şi asistenţă medicală de urgenţă acordate victimei Toboşaru Stela. În temeiul art.25 alin.1 şi art.397 alin.1 din Codul de Procedură Penală, raportat la dispoziţiile art.1349, art.1357, art.1381 din Codul Civil admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă S******* J******* D* U****** B***** şi obligă inculpatul să plătească acestei părţi civile suma de 728,63 lei reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate victimei Toboşaru Stela. În temeiul art.274 alin.1 din Codul de Procedură Penală obligă inculpatul la plata sumei de 1.829 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (1.529 lei la urmărirea penală şi 300 lei la camera preliminară şi judecata în fond). Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Făurei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.06.2021.
Hotarare 98/2021 din 10.06.2021În temeiul art.391 Cod procedură penală, amână pronunţarea la data de 10 iunie 2021. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 mai 2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.05.2021În temeiul art.391 alin.3 Cod procedură penală, stabileşte pronunţarea la data de 27 mai 2021. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 mai 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.05.2021Termen acordat pentru lipsă procedură cu persoana vătămată, precum şi pentru a se efectua verificări în aplicatia electronică D.E.P.A.B.D. cu privire la aceasta.
Incheiere de sedinta din 19.04.2021În temeiul prevederilor art. 111 alin. 6 din OUG nr. 195/2002 republicată admite cererea de prelungire a dreptului de circulaţie formulată de inculpatul A***** S***** . Dispune prelungirea dreptului de circulaţie pe drumurile publice pe o perioadă de 30 zile, de la data rămânerii definitive a prezentei şi cel mult până la soluţionarea definitivă a cauzei. Un exemplar al prezentei încheieri se comunică şi Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila-Serviciul Rutier, potrivit dispoziţiilor art. 111 alin. 6 din OUG nr. 195/2002. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.03.2021.
Incheiere de sedinta din 22.03.2021