N*** A* D*****
InculpatÎn baza art. 396 alin. 2 şi 10 din C.pr.pen. raportat la art. 61 alin. 2 şi 4 lit. c din C.pen. stabileşte pedeapsa de 4.050 lei amendă penală, corespunzătoare a 135 zile-amendă în cuantum de 30 lei / zi-amendă, în sarcina inculpatului NAUM DANIEL, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. 1 C.pen., faptă comisă la data de 18.07.2019. În baza art. 63 alin. 1 C.pen. atrage atenţia inculpatului că în cazul neexecutării cu rea-credinţă a pedepsei amenzii, numărul zilelor - amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile de închisoare. În baza art. 274, alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata a 700 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 500 lei reprezintă cheltuieli judiciare efectuate pe parcursul urmăririi penale iar suma de 200 lei este aferentă judecăţii. Cu apel în termen de 10 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Feteşti. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 08.04.2021.
Hotarare 84/2021 din 08.04.2021amana pronunţarea la data de 08.04.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.03.2021amână pronunţarea la data de 25.03.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.03.2021amana pronunţarea la data de 11.03.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.02.2021stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 25.02.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.02.2021