B***** E******** P***** D** C***** J*********** B****
PetentC***** A*****
IntimatÎn baza art.571 al.2 C.pr.pen., admite sesizarea formulată de către judecătorul delegat din cadrul BIROULUI EXECUTĂRI PENALE DE LA JUDECĂTORIA BEIUŞ, pentru menţinerea, încetarea sau înlocuirea măsurii de siguranţă a internării medicale, privind pe intimatul C***** A***** internat în Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Ştei şi, în consecinţă: Menţine măsura de siguranţă a internării medicale prevăzută de art.110 Cod penal, luată faţă de intimatul C***** A***** . Obligă Ministerul Justiţiei să plătească din fondurile sale suma de 313 lei, onorar de avocat din oficiu, pentru av. Butaş Viorel , din cadrul Baroului Bihor, având delegaţie pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 67/21.01.2021. Obligă Ministerul Justiţiei să vireze din fondurile sale în contul Serviciului de Medicină Legală Bihor suma de 85 lei reprezentând contravaloarea raportului de expertiză medico legală nr. 2918/IV /408 din 11.09.2020 . Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicarea copiei minutei cu intimatul şi procurorul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei azi 28.01.2021.
Hotarare 49/2021 din 28.01.2021