C***** U*** P*** R***********
PetentB****** S**** M****
IntimatAdmite cererea formulată de reclamanta Comuna Ucea, prin reprezentant legal, împotriva intimatului Bebechi Sabin Mihai, şi în consecinţă: Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 200 lei, aplicată intimatului, Bebechi Sabin Mihai, posesor a C.I. seria BV, nr.939244 prin procesul-verbal seria PBVY nr.0021569 încheiat la data de 28.10.2019, cu sancţiunea obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii şi obligă pe intimat la prestarea unui număr de 8 (opt) ore muncă în folosul comunităţii pe raza com.Ucea, jud. Braşov. Sancţiunea va fi executată prin serviciul specializat din cadrul Primăriei com.Ucea. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se va depune la Judecătoria Făgăraş. Pronunţată azi, 18 noiembrie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1387/2020 din 18.11.2020