Dosar 29328/325/2020 din 10.11.2020

însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor (art.243 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 29328/325/2020
Data dosar:
10.11.2020
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor (art.243 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.10.2021 la ora 09:00

    Complet: C1P
  • Soluţionare

    I. În baza art. 396 alin. 1 ?i 2 C. proc. pen., condamnă inculpatul R***** M*****, la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de însuşirea bunului ajuns din eroare la făptuitor, prev. de art. 243 alin. 2 Cod penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 din Cod penal (93 de acte materiale). În baza art. 67 alin. 1, art. 66 alin. 1, art. 68 alin. 1 lit. c C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a, b C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioada de 2 ani de la data executării pedepsei sau a considerării ca executată a acesteia. În baza art. 65 alin. 1 C. pen. interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a, b C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, până la executarea sau considerarea ca executată a acesteia. II. În baza art. 396 alin. 1 ?i 2 C. proc. pen. condamnă inculpatul R***** M***** la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 322 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C. pen. În baza art. 67 alin. 1, art. 66 alin. 1, art. 68 alin. 1 lit. c C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a, b C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioada de 2 ani de la data executării pedepsei sau a considerării ca executată a acesteia. În baza art. 65 alin. 1 C. pen. interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a, b C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, până la executarea sau considerarea ca executată a acesteia. În baza art. 38 alin. 1 C. pen. şi art. 39 alin. 1 lit. b C. pen., contope?te cele două pedepse aplicate inculpatului prin prezenta hotărâre, aplicând pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1 lună închisoare (o treime din cealaltă pedeapsă aplicată), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 1 lună închisoare în regim deten?ie. În baza art. 45 alin. 2 şi alin. 3 lit. a Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 2 ani, de la data executării pedepsei sau a considerării ca executată a acesteia. În baza art. 45 alin. 5 Cod penal, cu aplicarea art. 45 alin. 3 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri. III. În baza art. 396 alin. 1 ?i 2 C. proc. pen., condamnă inculpatul P******* E****, la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, prev. de art. 270 alin. 1 Cod penal. În baza art. 67 alin. 1, art. 66 alin. 1, art. 68 alin. 1 lit. c C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a, b C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioada de 2 ani de la data executării pedepsei sau a considerării ca executată a acesteia. În baza art. 65 alin. 1 C. pen. interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a, b C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, până la executarea sau considerarea ca executată a acesteia. IV. În baza art. 396 alin. 1 ?i 2 C. proc. pen condamnă inculpatul P******* E**** la pedeapsa de 1 an ?i 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 322 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C. pen. În baza art. 67 alin. 1, art. 66 alin. 1, art. 68 alin. 1 lit. c C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a, b C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioada de 2 ani de la data executării pedepsei sau a considerării ca executată a acesteia. În baza art. 65 alin. 1 C. pen. interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a, b C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, până la executarea sau considerarea ca executată a acesteia. În baza art. 38 alin. 1 C. pen. şi art. 39 alin. 1 lit. b C. pen., contope?te cele două pedepse aplicate inculpatului prin prezenta hotărâre, aplicând pedeapsa cea mai grea de 1 an ?i 6 luni închisoare, la care adaugă un spor de 1 lună închisoare (o treime din cealaltă pedeapsă aplicată), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 7 luni închisoare în regim deten?ie. În baza art. 45 alin. 2 şi alin. 3 lit. a Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 2 ani, de la data executării pedepsei sau a considerării ca executată a acesteia. În baza art. 45 alin. 5 Cod penal, cu aplicarea art. 45 alin. 3 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 25 alin. 3 C. proc. pen. constată ca fiind false şi dispune desfiinţarea totală a înscrisurilor reprezentate de contractul încheiat între P******* E**** ?i Italmasiv Construct SRL, care aparent ar fi fost încheiat în data de 10.11.2015 ?i contractul de împrumut care aparent ar fi fost întocmit în data de 14.06.2010, între P******* E**** ?i Italgrec Construct SRL (f. 216-217, vol. II d.u.p.). În baza art. 19 alin. (5), art. 23 alin. 2 şi 3 şi art. 25 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu art. 1349 alin. (1) şi (2) şi art. 1357 C. civ. admite în parte acţiunea civilă formulată de către Ludwig Pfeiffer S.R.L., J 35/2149/2004, CUI 16638243, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la SCA Stănilă & Stănilă, cu sediul în mun. Timi?oara, Pia?a Victoriei, nr. 1B, parter, ap. 8, jud. Timi?, şi dispune obligarea inculpatului R***** M***** la plata sumei de 1.195.291,88 lei către aceasta cu titlul de despăgubiri civile pentru prejudiciul material cauzat, cu dobândă legală penalizatoare raportată la daunele materiale totale stabilite, de la data obligaţiei de restituire a sumei de bani (17.06.2016) şi până la data plăţii efective. În baza art. 19 alin. (5), art. 23 alin. 2 şi 3 şi art. 25 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu art. 1349 alin. (1) şi (2), art. 1357 C. civ. şi art. 1382 C. civ., admite în parte acţiunea civilă formulată de către Ludwig Pfeiffer S.R.L. şi dispune obligarea în solidar a inculpaţilor P******* E**** şi R***** M***** la plata sumei de 207.278,50 lei (ca parte a sumei de 1.195.291,88 lei) către aceasta, cu titlul de despăgubiri civile pentru prejudiciul material cauzat, cu dobândă legală penalizatoare pentru inculpatul P******* E****, raportată la daunele materiale totale stabilite, de la data obligaţiei de restituire a sumei de bani (21.06.2016) şi până la data plăţii efective. Respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă a părţii civile cu privire la daunele morale solicitate. În baza art. 397 alin. 2 C. proc. pen. raportat la art. 249 alin. 5 Cod procedură penală menţine măsura asiguratorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare ale inculpatului R***** M*****, inclusiv asupra conturilor deschise de către inculpat în calitate de administrator al SC Italmasiv SRL, dispusă prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara din data de 19.07.2019, până la concurenţa sumei de 1.195.291,88 lei, în vederea garantării executării obligaţiilor civile stabilite. În baza art. 397 alin. 2 C. proc. pen. raportat la art. 249 alin. 5 Cod procedură penală menţine măsura asiguratorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare ale inculpatului P******* E****, dispusă prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara din data de 19.07.2019, până la concurenţa sumei de 207.278,50 lei, în vederea garantării executării obligaţiilor civile stabilite. În baza art. 273 alin. 1 şi 5 C. proc. pen., suma de 271,24 lei cuvenită martorului Grigore Anca Maria, va fi suportată din fondul cheltuielilor judiciare special alocat de Ministerul Justiţiei. În baza art. 276 alin. 4 şi 6 C. proc. pen. rap. la art. 453 Cod procedură civilă obligă inculpaţii R***** M***** şi P******* E****, la plata sumei de 15.000 lei, anume 7.500 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către persoana vătămată, reprezentând parte din onorariul apărătorului ales al acesteia. În baza art. 274 alin.1 ?i 2 C. proc. pen. dispune obligarea fiecărui inculpat la plata sumei de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma totală de 4.000 lei în cursul urmăririi penale, iar suma de 4.000 lei în cursul camerei preliminare ?i a judecă?ii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor, persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 29.10.2021.

    Hotarare 2915/2021 din 29.10.2021
  • Sedinta din data de 21.10.2021 la ora 09:00

    Complet: C1P
  • Amână pronunţarea

    Stabileşte termen pentru deliberare, redactare şi pronun?are la data de 29.10.2021

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.10.2021
  • Sedinta din data de 12.10.2021 la ora 09:00

    Complet: C1P
  • Amână pronunţarea

    Stabileşte termen pentru deliberare, redactare şi pronunţare la data de 21.10.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.10.2021
  • Sedinta din data de 16.09.2021 la ora 14:00

    Complet: C1P
  • Amână pronunţarea

    Stabileşte termen pentru deliberare, redactare şi pronunţare la data de 12.10.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.09.2021
  • Sedinta din data de 14.07.2021 la ora 12:00

    Complet: CV1P
  • Amână cauza

    Pentru administrarea probatoriului.

    Incheiere de sedinta din 14.07.2021
  • Sedinta din data de 10.06.2021 la ora 12:00

    Complet: C1P
  • Amână cauza

    Pentru administrarea probatoriului.

    Incheiere de sedinta din 10.06.2021
  • Sedinta din data de 21.05.2021 la ora 09:00

    Complet: C1P
  • Amână cauza

    Pentru administrarea probatoriului.

    Incheiere de sedinta din 21.05.2021
  • Sedinta din data de 13.05.2021 la ora 09:00

    Complet: C1P
  • Amână cauza

    Pentru audierea inculpaţilor.

    Incheiere de sedinta din 13.05.2021
  • Sedinta din data de 15.04.2021 la ora 09:00

    Complet: C1P
  • Amână cauza

    Pentru pregătirea apărării.

    Incheiere de sedinta din 15.04.2021
  • Sedinta din data de 18.03.2021 la ora 09:00

    Complet: C1P
  • Amână cauza

    Pentru pregătirea apărării.

    Incheiere de sedinta din 18.03.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD