D******** C********
ApelantN****** D**** I****
Intimat InculpatD*** S***** M******
Intimat InculpatÎn baza art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa împotriva sentin?ei penale nr.10 pronun?ată în data de 14.01.2020, în dosarul penal nr. 2933/118/2019 al Tribunalului Constanţa, desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată, iar în urma rejudecării dispune: I.În baza art. 2 alin. 1 şi 2 din legea 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală condamnă inculpata N****** D**** I**** la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi de mare risc(faptă comisă în data de 27.07.2018). Menţine pedeapsa complementară şi accesorie aplicată inculpatei N****** D**** I**** în cuantumul, natura ?i con?inutul stabilit. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. Pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal aplicată inculpatei N****** D**** I****, pe o durată de 2 ani, se va executa conform art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal, de la data pronunţării prezentei decizii prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal aplicată inculpatei N****** D**** I**** se va executa numai în situaţia în care se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Menţine dispoziţiile art. 93 alin. 1 Cod penal, art. 93 alin. 3 Cod penal şi art. 96 Cod penal. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal impune inculpatei N****** D**** I**** obligaţia de a frecventa un program de reintegrare sociala derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat in colaborare cu instituţii din comunitate. Înlătură obligaţia ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpata N****** D**** I**** să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei. II. În baza art. 4 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 condamnă inculpatul D*** S***** M****** la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere, fără drept, de droguri de risc şi de mare risc, pentru consum propriu(faptă comisă în data de 27.07.2018). Înlătură pedeapsa complementară şi accesorie aplicată inculpatului D*** S***** M******. În baza art. 91 Cod penal dispuse suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal obligă inculpatul D*** S***** M****** ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) Să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) Să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, c) Să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) Să comunice schimbarea locului de muncă; e) Să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal impune inculpatului D*** S***** M****** obligaţia de a frecventa un program de reintegrare sociala derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat in colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal în referire la art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul D*** S***** M****** va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în cadrul uneia dintre cele două instituţii publice, respectiv Administraţia Domeniului Public Sector 3 Bucureşti sau Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 3 Bucureşti, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Numărul zilnic de ore se stabileşte prin legea de executare a pedepselor. În baza art. 91 alin. 4 Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, în sensul revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere si dispunerea executării ei în regim de detenţie, în cazul în care, pe durata termenului de supraveghere, nu va avea o conduită corespunzătoare şi va comite alte infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile impuse ori stabilite de lege. Înlătură dispoziţiile contrare şi menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei primei instanţe, în măsura în care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În baza art. 272 alin. 1 ?i 2 Cod procedură penală, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu – avocat Popa Ana Maria Monica(868 lei) şi onorariul(partial) cuvenit apărătorului desemnat din oficiu – avocat Panaitescu Eugenia(217 lei), se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Constanţa. Definitivă. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi, 26 noiembrie 2020.
Hotarare 1059/2020 din 26.11.2020Pronun?area la 26.11.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.11.2020Termen la 19.11.2020, pentru procedură.
Incheiere de sedinta din 08.10.2020