D******* L** G*** C******
InculpatÎn baza art. 335 alin.1 C.pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. 10) C.proc.pen. condamnă pe inculpatul Dilirici Gelu-Ciprian, la pedeapsa de 1 an ?i 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”. În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Constată că, inculpatul Dilirici Gelu-Ciprian a fost condamnat anterior, prin sentin?a penală nr. 83 pronun?ată de Judecătoria Câmpulung Muscel în data de 19.04.2019, în dosarul nr. 2272/205/2018, definitivă prin decizia penală nr. 860/A pronun?ată de Curtea de apel Pite?ti în data de 21.10.2019 la pedeapsa de la 6 luni închisoare cu executare, în condi?iile art. 60 C. pen., pentru săvâr?irea infrac?iunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art.193 al.2 C.pen. Constată că, infracţiunea dedusă judecăţii în prezenta cauză este concurentă cu cea care a atras condamnarea inculpatului la pedeapsa de 6 luni închisoare. În temeiul art. 39 alin.1 lit. b) C.pen. dispune ca inculpatul Dilirici Gelu-Ciprian să execute pedeapsa rezultantă de 1 an ?i 4 luni închisoare din care 1 an ?i 2 luni închisoare pedeapsa cea mai grea ?i 2 luni spor. Deduce din pedeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare perioada de 6 luni pe care inculpatul a executat-o, în regim privativ de libertate, în baza sentin?ei penale nr. 83 pronun?ată de Judecătoria Câmpulung Muscel în data de 19.04.2019, în dosarul nr. 2272/205/2018, definitivă prin decizia penală nr. 860/A pronun?ată de Curtea de Apel Pite?ti în data de 21.10.2019. Dispune executarea restului de pedeapsă în condiţiile art. 60 C.pen. În baza art. 45 C.pen. rap. la art. 66 alin.1 lit. a, b, n şi o C.pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a comunica cu persoana vătămată Pană I Alexandru Andrei ?i de a se apropia de locuinţa, sau alte locuri unde persoana vătămata Pană I Alexandru Andrei îşi desfăşoară activităţile sociale, pe o perioadă de 3 (trei) ani, termen care va curge de la momentul executării pedepsei sau de la cel la care pedeapsa principală va fi considerată ca fiind executată. În baza art. 45 rap. la art. 65 alin. 1 şi art. 66 alin.1 lit. a, b, n şi o C.pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a comunica cu persoana vătămată Pană I Alexandru Andrei şi de a se apropia de locuinţa, sau alte locuri unde persoana vătămată Pană I Alexandru Andrei îşi desfăşoară activităţile sociale de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi pană la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 274 alin. (1) C.proc.pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 10.12.2020
Hotarare 241/2020 din 10.12.2020Admite cererea de amânare formulată de către inculpat, pentru lipsă de apărare. Amână judecarea cauzei la data de 10.12.2020. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Noiembrie 2020
Incheiere de sedinta din 12.11.2020