Dosar 29410/94/2020 din 30.10.2020

actiune in regres


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 29410/94/2020
Data dosar:
30.10.2020
Instanta:
Judecătoria Buftea
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
actiune in regres
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 02.12.2021 la ora 08:30

    Complet: C 23 am .pr.
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea formulată de reclamanta ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ - ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP S.A., în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE S.A., şi intervenientul forţat ENACHE FLORIAN. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 15609,77 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalităţi de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 14.08.2020 până la data achitării debitului principal. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1102,47 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 02.12.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 17146/2021 din 02.12.2021
  • Sedinta din data de 16.11.2021 la ora 08:30

    Complet: C 23
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 02.12.2021. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.11.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.11.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD