A********* R**************** V***** I******** G**** S*
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtB*** V*****
IntervenientAdmite cererea formulată de reclamanta ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ - ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP SA, în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMANIA ASIGURARE-REASIGURARE SA, ?i intervenientul for?at B*** V*****. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 26119, lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalită?i de întârziere aferente acestui debit principal, în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 09.03.2020 până la data achitării debitului principal. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1675,18 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronun?ată astăzi, 9.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 15665/2021 din 09.11.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 09.11.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 25.10.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.10.2021In temeiul art. 200 alin. 4 Cod procedura civila anulează cererea de chemare în judecată. Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la data comunicare. Pronunţată astăzi, 09.02.2021, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor, prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere finala dezinvestire 2109/2021 din 09.02.2021Amana pronuntarea la data de 09.02.2021, prin punerea solutiei la dispozitia partilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.01.2021