A************ P************ P*********** D* S*** - R*
ContestatorS* H******* S*
IntimatAdmite excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Caransebeş, invocată de instanţă din oficiu şi, în consecinţă: Declină competenţa teritorială de soluţionare a cererii de chemare în judecată având ca obiect contestaţie la executare formulată de contestatoarea Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat RA, în contradictoriu cu intimata S* H******* S* în insolvenţă, în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea. Constată ivit conflictul negativ de competenţă şi dispune înaintarea prezentei cauze către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti în vederea stabilirii instanţei competente teritorial. În baza art. 134 Cod procedură civilă dispune suspendarea prezentei cauze până la soluţionarea conflictului de competenţă. Pronunţată în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, azi 09 iulie 2020.
Hotarare 671/2020 din 09.07.2020Amână pronunţarea asupra cauzei pentru data de 09 iulie 2020. În conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. (2) CPC stabileşte ca punerea soluţiei la dispoziţia părţilor să se facă prin mijlocirea grefei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.07.2020Amână pronunţarea asupra cauzei pentru data de 06 iulie 2020. În conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. (2) CPC stabileşte ca punerea soluţiei la dispoziţia părţilor să se facă prin mijlocirea grefei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.07.2020